Cârţu: „Băieţii ne dau speranţe că vom fi mai buni ca în tur”

0
345

Directorul tehnic al Craiovei spune că pregătirea s-a desfăşurat conform planului, echipa fiind pregătită de startul returului

– Sunteţi la finalul cantonamentului, v-aţi îndeplinit obiectivele?

– Am muncit foarte bine şi suntem mulţumiţi de această perioadă, băieţii au răspuns foarte bine. A fost un program destul de încărcat, cu multe antrenamente, am atins tot ceea ce ne-a interesat, de la pregătirea fizică, la fazele tehnico-tactice. Încercăm ca echipa să fie în formă sportivă, dar nu e o metodă care să dea rezultate neapărat. Şi noi suntem la primul cantonament cu ei, dar n-am ce reproşa ceva vreunuio jucător.

– A contat că au lipsit jucătorii de la naţională?

– A fost un inconvenient, dar pe de altă parte am avut astfel posibilitatea să îi vedem şi pe ceilalţi din lot. Îmburător este că am mai câştigat 4-5 jucători, pentru că în tur ne-am bazat pe vreo 13-14 jucători de câmp.

– Craiova are după mult timp un jucător care marchează pentru echipa naţională, Dumitraş…

– N-am mai ajuns la meci, dar am văzut secvenţele şi a marcat la un corner. E bine pentru el, mai ales că este nou venit, în felul acesta îşi scurtează perioada de acomodare, vine direct cu calităţi.

– Poate juca Universitatea în Europa League, sportiv şi regulamentar?

– Nu vorbim de Europa League, Să ajungem până acolo şi vom vedea. Returul campionatului este întotdeauna mult mai dificil decât este turul.

– Unii spun că Universitatea va fi viitorea adversară a Stelei în lupta pentru titlu, este posibil acest lucru?

– Mă bucur să aud că am creat o astfel de impresie şi că avem respectul ăsta, acum rămâne să dovedim acest lucru şi în retur. Va fi un retur foarte greu, iar adversarele ne privesc într-un alt mod, sunt avizate de ceea ce am făcut în turul campionatului şi s-au mai întărit cu jucători.

„Luciano şi Ericson nu prind un lot de 18”

– Luciano şi Ericson rămân?

– Trebuie să ne mai gândim, ne vom sfătui şi cu conducerea, dar nu sunt jucători care să poată intra în primul 18 .

– Mai contaţi pe Ferfelea şi Curelea?

– Ei au contat în lupta pentru promovare, dar au probleme contractuale pe care trebuie să şi le rezolve cu clubul şi când au verde, pot să vină la pregătirea echipei. Au mult de recuperat, sunt prejudiciaţi în lupta cu ceilalţi jucători. Toată luna asta de pregătire intensă pe care ceilalţi au avut-o contează pentru ei, nu văd cum ar putea să facă faţă cu ceilalţi.

– Aveţi toate posturile acoperite, mai vin jucători?

– Nu, ce rost ar mai avea să mai vină acum? Dacă veneau o făceau în perioada de pregătire, apropo de Lucian, de Dumitraş, de Ericson, de Kevin. Asta e perioada cea mai bună să vezi jucători, în meciurile de pregătire plus perioada asta de cantonament. Scoate în evidenţă şi trăsătura de caracter pe care o ai pentru că e o perioadă grea şi trebuie să te adaptezi.

Juniorii nu au impresionat

– Nuno Rocha în ce formă e, el a jucat la Cupa Africii mijllocaş central, cum îl veţi folosi la Craiova?

– E acelaşi Nuno Rocha, e pregătit, pentru că a fost într-o competiţie oficială, au făcut pregătire şi înainte. Nuno Rocha are la vreo şapte jocuri. El nu e mijlocaş central, la noi va juca altceva.

– V-a impresionat vreun junior luat în Antalya?

– Ei încearcă, au făcut toate antrenamentele, au tras de ei, dar au distanţă lungă până să spere măcar să joace sau să fie la această echipă.

– Sunteţi îngrijorat de starea gazonului de pe „Extensiv”?

– S-au apucat târziu de stadionul „Extensiv”, iar calitatea gazonului nu o să fie foarte bună, mai ales în prima parte. Poate că spre sfârşitul turului se mai îndreaptă acest aspect, cu ajutorul lui nea Titi Bâtlan. A fost problema cu acceptul administratorului judiciar şi de asta e aşa. Dacă l-ai fi pregătit în septembrie ar fi fost altă calitate.

– Nu sunt multe schimbări la echipă, nu-i aveţi pe Curelea şi Ferfelea şi au venit Briceag şi Dumitraş, e mai bună echipa acum decât în tur? 

– Rezultatele ne vor spune dacă suntem sau nu mai buni. Băieţii ne dau speranţe că vor avea evoluţii mai bune ca în turul campionatului. Am muncit cu toţii mult. Cu unii aveam meci, cu alţii care jucau mai puţin lucram altceva, deci nu ne-am dat deloc la o parte de la muncă. Avem şi noi o stare de oboseală, pentru că nu e chiar atât de uşor.

– Cât contează victoriile în aceste jocuri amicale?

– N-am mai fost campioni în amicale, am mai luat şi bătaie, am făcut şi egal, dar victoriile îţi crează o stare de bine întotdeauna. Oricum, nu trag nişte concluzii doar după rezultate. Important este că toată lumea s-a antrenat bine şi nu au apărut accidentări foarte grave. N-am făcut niciodată un scop în sine penru un meci de pregătire. Meciurile de pregătire nu sunt să trag nişte concluzii radicale vis-a-vis de jucători, vezi caracteristicile, vezi caracterul, vezi cum se comportă cei noi. Chiar şi meciurile acestea de pregătire s-au jucat în nişte orgolii şi s-au desfăşurat precum  cele oficiale, cu multe faulturi… Să susţii jocuri din astea tari din două în două zile se instalează oboseala.

– Echipa nu are foarte mulţi jucători olteni, Care ar fi caracteristica acestui lot, ce poate compensa orgoliul local?

– Nici nu prea au apărut jucătorii olteni, nu prea ai cum să-i ai, pentru că a fost creat un vid în acest oraş prin dispariţia echipei.. Oltenii au ajuns pe la Pandurii, Roman, Buleică, pe la Viitorul. Au plecat pentru că nu era fotbal în Craiova şi era normal, copiii făceau de la 7-8 ani fotbal şi şi-au căutat echipe în altă parte. Asta se şi încearcă acum la centrul de copii şi juniori, crearea unei pepiniere puternică. Totul se va regla în timp.

(De la trimisul nostru în Antalya – Turcia)