Ostaticul John Cantlie transmite din Alep, într-o nouă înregistrare a SI

0
318

Gruparea Stat Islamic (SI) a difuzat o nouă înregistrare video, în care jurnalistul britanic John Cantlie, capturat în noiembrie 2012, împreună cu jurnalistul american James Foley, relatează din Alep, Siria, transmite CNN. Cantlie, care a apărut şi în alte înregistrări video ale SI, numeşte relatarea „ultima din această serie”. În înregistrarea video el arată părţi din Alep, afirmând că distrugerea este cauzată nu numai de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ci şi de raidurile coaliţiei conduse de Statele Unite, scrie CNN. Cantlie prezintă o şcoală religioasă, dar şi un tribunal unde se aplică legea SI, sharia, care „are 1.400 de ani”. Aceasta este legea lui Dumnezeu, legea lui Allah şi nu poate fi schimbată. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a negat într-un interviu pentru BBC acuzaţiile conform cărora forţele guvernamentale siriene ar fi lansat bombe-butoi în zone locuite de civili, declarând ironic că armata nu foloseşte butoaie sau cratiţe, relatează BBC News Online. „Avem bombe, rachete şi gloanţe… Nu avem bombe-butoi (dispozitive improvizate constând în butoaie umplute cu explozibil şi şrapnel, lansate dintr-o aeronavă ori din elicoptere, de la altitudine mare, pentru a evita atacurile antiaeriene, în zone controlate de rebeli şi care au provocat moartea a mii de civili – n.r.), nu avem butoaie”, a precizat el, calificând aceste acuzaţii drept „poveşti de copii”.