Duşa: Vreau ca primul comandament NATO de comandă din România să fie operaţional în iunie

0
343

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat că îşi doreşte ca primul comandament NATO de comandă şi control din România să fie operaţional în luna iunie, în timp ce al doilea comandament, de divizie, ar urma să fie operaţional în termen de doi ani. Duşa a explicat ieri, la Cluj, că Ministerul Apărării a început pregătirea pentru operaţionalizarea celor două comandamente şi evaluările financiare şi cele tehnice privind realizarea acestora. „România a obţinut la Bruxelles un rezultat deosebit din punct de vedere militar şi al securităţii naţionale după aderarea la NATO. În urma negocierilor purtate vom avea de realizat un comandament de tip NFIU (n.r. – NATO Force Integration Units), care se realizează în şase state, ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria, şi un comandament de divizie, unul în Polonia şi unul în România. Voi avea o discuţie cu reprezentanţii Statului Major General, deja am început pregătirea pentru operaţionalizarea celor două comandamente şi evaluările financiare şi cele tehnice legat de realizarea lor. Doresc ca undeva până în luna iunie comandamentul de tip NFIU să fie operaţional”, a menţionat ministrul. Potrivit acestuia, „NFIU este un comandament de comandă-control care asigură planificarea şi operaţionalizarea misiunilor ca, atunci când este nevoie, când e o situaţie de criză, forţele de intervenţie rapidă aprobate să poată interveni în 48 de ore, iar terenul acolo unde intervin să poată fi pregătit de aceste comandamente. O parte din banii pentru operaţionalizarea primului comandament, cel de tip NFIU, vor fi din bugetul MapN, iar o parte din bani vor fi din fondurile comune ale NATO. Alături de noi, în aceste comandamente vor veni militarii ţărilor partenere din NATO”, a completat Duşa.