Grecii nu cer avizul Angelei Merkel în ceea ce solicită. De la preluarea funcţiei de premier, Alexis Tsipras a vizitat Bruxelles, Londra, Parisul şi Roma, dar a evitat până acum Berlinul. Germania nu pare a fi absentă din lumea sa, dacă avem în vedere că prima apariţie oficială, după victoria în alegerile legislative anticipate a partidului său, Syriza, a fost într-un cartier de la periferia Atenei – Kaisariani – unde 600 de membri ai rezistenţei au fost executaţi de ocupaţia germană în cel de-al doilea război mondial. Prezenţa sa în acel loc avea un subânţeles mesaj politic: în epocă Grecia a fost ocupată de Wehrmacht, iar astăzi suferă în continuare „jugul german”. Comparaţia improprie are înţelesuri diferite în Grecia şi în Germania. Ieri, ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, a declarat că „dacă Grecia vrea ajutorul nostru, să facă un program. Într-o singură sau două forme”. Acelaşi lucru l-au revendicat şi creditorii Greciei, în particular Banca Centrală Europeană. Pe de altă parte, Sigmar Gabriel, ministrul german al Economiei, a exclus ca Germania să verse reparaţii de război Greciei, cum revendică premierul grec, precizând că această chestiune a fost definitiv reglată în urmă cu 25 de ani. Suma revendicată atinge 162 miliarde euro. Preţul ocupaţiei naziste a Greciei a fost evaluat la 11 miliarde euro chiar de Grecia. Subiectul a fost definitiv reglat juridic printr-un tratat de 2+4 semnat în 1990, între cele două Germanii şi Aliaţi. Cancelarul german, Angela Merkel, observă acele procedee menite să reactualizeze sumbre capitole ale istoriei. „Tsipras vrea să stârnească divizarea UE”, s-a făcut auzit. Germania, cea mai puternică ţară din punct de vedere economic şi financiar, nu poate avea o influenţă fără limite, încât chiar în anturajul Angelei Merkel s-a auzit că aceasta este pe cale să piardă controlul evenimentelor. Rigoarea nu este regăsită în Europa. Franţa şi Italia au obţinut un răgaz de timp pentru obiectivele lor bugetare şi vor primi în luna martie o amânare suplimentară. Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, doreşte investiţii de 315 miliarde euro. Presiunea greacă are totuşi un impact: preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, se arată dispus la un ajutor acordat Atenei, pentru încurajarea noului guvern. Până la sfârşitul anului trecut, Germania a decis tot ce trebuie făcut în zona euro, încât reprezentanţii ţărilor în criză s-au plâns de aroganţa teutonă. La Consiliul European din 26 ianuarie, ministrul german al Finanţelor a ridicat tonul la Jeroen Dijsslbloem, patronul Eurogrup. Dificil de avut amici în asemenea condiţii. Ce poate face cancelarul german? Planul de salvare pentru Grecia se termină într-o lună. Dacă banda revoluţionară de la Atena vrea să rămână legată de Bruxelles şi Berlin are nevoie de bani. Se exclude momentan că Grecia ar putea procura fonduri din altă parte, deşi Rusia a anunţat că va analiza foarte atent eventuale cereri de creditare. Numai că de câteva săptămâni rubla e în cădere liberă. Pentru Uniunea Europeană, „problemele Europei nu se găsesc la Atena, ci la Paris şi Roma”. Este exagerat? „Nu”, declară Manuel Macron, ministrul francez al Economiei. Riscul german este cel al fetişizării echilibrului bugetar. Acest gen de afirmaţii sunt aidoma unor sirene de alarmă pentru Berlin. S-a creat o dilemă: să fie susţinute politicile lui Tsipras sau pe mai departe austeritatea lui Merkel? Deocamdată se marşează pe „respectarea obligaţiilor sale” de către guvernul grec.
