În 2006, apele Dunării au inundat comuna Rast, sute de gospodării fiind afectate. A fost o adevărată catastrofă. Încet-încet, viaţa şi-a reluat cursul şi a început reconstrucţia. La câţiva km depărtare, spre Băileşti, s-a ales o nouă vatră a satului, unde au fost ridicate zeci de case , un sediu pentru Primărie, un Post de poliţie. I s-a dat şi un nume – Rastu Nou. În prezent, atât Rastu Vechi, cât şi Rastu Nou au revenit la normalitate, proiectele de dezvoltare urmându-şi cursul firesc.
Peste 9000 ha, din care 6000 sunt terenuri agricole, fac din Rast o comună în care aproape totul se mişcă în jurul agriculturii. „La noi, totul începe cu „a” – arat, agricultură, alimentaţie. Fără acestea nu putem trăi. Anul trecut a fost unul bun pentru agricultură. S-a muncit cu sârg şi s-au obţinut producţii bune: o medie de 7-8 tone de porumb/ha, una de 6-6,5 tone de grâu/ha. Sunt 7-8 mari asociaţii agricole mari în comună, care exploatează suprafeţe întinse de teren. Semne bune sunt şi anul acesta, dar ca să ai rezultate în agricultură trebuie să stai zi şi noapte pe teren, nu prin baruri şi cârciumi” – spune primarul Iulian Silişteanu, care are însă şi un of. distrugerea sistemului de irigaţii.
„Suntem aici ca într-o căldare”
Distrugerea sistemului de irigaţii, starea deplorabilă actuală a canalelor de desecare, tăierea fără discernământ a pădurilor au contribuit şi ele la catastrofa din aprilie 2006. „Noi suntem aici ca într-o căldare – la noi se strâng toate apele fluvionare care vin din zonă, inclusiv din Mehedinţi. Canalele de desecare şi cele două staţii sunt construite în urmă cu mai bine de 40 de ani şi acum se află în proprietatea ANIF. Sistemul de irigaţii este total distrus. Nu este posibil să stai lângă Dunăre şi să nu ai apă în timp de secetă, iar când sunt precipitaţii abundente să nu poţi s-o evacuezi prin canale. Nu mai vorbesc de deteriorarea solului, prin tăieri de păduri sau de perdele de protecţie. Din punctul meu de vedere, toate aceste staţii de desecare ar trebui să intre în proprietatea autorităţilor locale, deciziile urmând să fie luate de către acestea, nu din birouri aflate la zeci de km depărtare ”, a continuat Iulian Silişteanu.
Tinerii au ales Rastu Nou
După inundaţiile din primăvara lui 2006, s-a luat măsura ca zeci de familii să fie strămutate, la câţiva depărtare, spre Băileşti, în ceea ce a devenit Rastu Nou. La început, lumea a fost reticentă, însă, cu timpul, casele au răsărit una după alta în noua vatră a satului. Primarul mai precizează că „tinerii au ales Rastu Nou, în Rastu Vechi rămânând cei în vârstă, care se despart cu greu de gospodăriile vechi. Imobilele dezafectate din satul vechi ne ridică o problemă, pe care încercăm să o rezolvăm. În urma demolărilor a rămas mult moloz, pe care am vrea să-l transportăm cu un utilaj la marginea satului, pentru a ridica un fel de dig de protecţie împotriva inundării curţilor. Am făcut demersuri pentru a ni se asigura fonduri de 9,5 miliarde de lei vechi pentru finalizarea acestui proiect şi aşteptăm să primim avizare favorabilă”. Rastu Vechi n-a fost lăsat uitării: şcoala a fost reparată, la Căminul Cultural a fost construită o terasă pentru tineri, s-au reabilitat drumuri.
Clădirea noii primării, aproape de finalizare
În Rastu Nou, modernizările nu se opresc. La viitorul sediu al Primăriei se lucrează în continuare. Iulian Silişteanu spune că este construit după vechea clădire a primăriei din Bruxelles şi a celei din Staţiunea Govora, „în martie urmând să fie dată în funcţiune o aripă a acesteia, unde vor fi mutaţi copiii de la grădiniţă, care, în prezent, îşi desfăşoară cursurile într-un spaţiu pus la dispoziţie de Cultul Penticostal. De asemenea, avem un proiect, în patru etape, de asfaltare a 22 km de drumuri în Rastu Nou”.
„Dunăreana” duce mai departe tradiţiile
În urmă cu mai mulţi ani, horele şi dansurile populare făceau parte integrantă din viaţa Rastului. Anii au trecut, tinerii au ales tendinţele moderne in muzică, dar tradiţiile n-au dispărut. Ansamblul de dansuri populare „Dunăreana”, condus de Nicoleta Blagovici, este mândria comunei. Pe lîngă adulţi, au început să vină şi tineri, fete şi băieţi, iar diplomele obţinute la diverse festivaluri au apărut unele după altele, impresionându-i şi pe vecinii bulgari.
Mai multe proiecte avute în vedere
Autorităţile au planuri mari de viitor. Primarul spune că-şi doreşte construirea unui parc fotovoltaic, prin care ar putea asigura funcţionarea staţiilor de desecare, „dacă le-am putea prelua noi”, plantarea cu salcie a aproximativ 80 ha, preluarea Portului în administrarea Primăriei şi construirea a zece bazinaşe pe Dunăre, pentru creşterea de puiet de peşte, care, ulterior, să fie comercializat, precum şi ridicarea unui Siloz pentru cereale. Însă proiectul cel mare este altul. „De patru ani, încerc să aduc un profesor de limba română la Rast. Am găsit un cadru didactic care este de aici, însă nu ştiu de ce nu s-a reuşit până acum. De asemenea, am promis că asigurăm gazdă gratuită şi plătim toate cheltuielile pentru un profesor de engleză care să fie titular la noi. Este păcat ca toţi copiii noştri să nu înveţe carte”.
Primele dovezi ale vieţii la Rast datează din epoca primitivă, fiind descoperite mai multe vestigii istorice în zonă, inclusiv unele morminte. O cercetătoare bulgară susţinea că locuitorii din zona Rastului ar fi slavi, lucru demontat de C.S. Nicolăescu Plopşor, care, pe baza dovezilor istorice obţinute, a demonstrat că strămoşii ar fi din nordul Italiei. Poate nu este întâmplătoare înfrăţirea comunei Rast cu localitatea Castellamonte din Italia. Se pare că numele Rast vine de la un fost pescar lipovean, Hrastu, care, pe la 1400-1500 s-ar fi aşezat pe aceste locuri şi ar fi intemeiat aşezarea.
