Cinci spitale doljene vor fi acreditate anul acesta

0
443

Cinci unităţi sanitare din judeţul Dolj vor primi anul acesta vizita reprezentanţilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor. În cadrul evaluării, comisia va urmări mai multe aspecte legate de activitatea medicală, de partea tehnică, de infrastructură şi dotarea medicală. Procesul de evaluare a spitalelor s-a dovedit a fi unul de durată. Acţiunea a început în anul 2011 şi se va încheia, cel mai probabil, abia în 2016. Deocamdată, în perioada 2011-2013, echipele de acreditare au trecut pe la unităţile sanitare din Segarcea, Băileşti, Filiaşi şi Leamna.

În Dolj, în primul trimestru al acestui an este programată pentru vizita reprezentanţilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) o singură unitate sanitară – Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „dr. Ştefan Odobleja” din Craiova. Pentru acesta cererea de înscriere în procesul de acreditare a fost depusă încă din luna martie a anului 2011. Apoi, în semestrul doi sunt programate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova şi Spitalul Clinic Căi Ferate. În partea a doua a anului, în trimestrul trei mai exact, ar trebui să primească acreditare Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, pentru ca în ultima parte a lui 2015 Spitalul Orăşenesc „Aşezămintele Brâncoveneşti” să primească vizita evaluatorilor CoNAS.

Anul viitor, primul pe listă pentru acreditare este Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, urmat de Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.

Spitalele, împărţite în funcţie de nivelul de acreditare

În urma evaluării, fiecare unitate va fi încadrată într-un nivel de acreditare, în funcţie de calitatea serviciilor oferite pacientului precum: categoria „Nivel acreditat” – pentru îndeplinirea a cel puţin 85% din indicatorii de evaluare aplicabili unităţii sanitare cu paturi evaluate, categoria „Nivel acreditat cu încredere ridicată” – pentru îndeplinirea indicatorilor de evaluare aplicabili unităţii sanitare cu paturi evaluate între 75 şi 84,9%, categoria „Nivel acreditat cu încredere medie” – pentru îndeplinirea indicatorilor de evaluare aplicabili unităţii sanitare cu paturi evaluate între 45 şi 74,9% şi categoria „Nivel neacreditat” – pentru îndeplinirea indicatorilor de evaluare aplicabili unităţii sanitare cu paturi evaluate sub 45%.

Fiecare unitate sanitară a stabilit o dată la care echipele de evaluatori trebuie să ajungă. Acreditarea spitalelor este valabilă cinci ani şi după 2016, acest proces ar trebui să se extindă şi să cuprindă şi modul în care este acordată asistenţa medicală pacienţilor. Experţii vor putea verifica dacă spitalele au tot ceea ce este necesar tratării bolnavilor şi să propună măsuri de remediere acolo unde sunt probleme.

Garanţie pentru calitatea actului medical

Acreditarea ar trebui să reprezinte pentru bolnavi o garanţie a faptului că în respectiva unitate sanitară sunt asigurate condiţii de calitate în ceea ce priveşte actul medical, cazarea şi serviciile oferite. Pentru aceasta, spitalele trebuie să se raporteze la un standard unic de calitate. De altfel, există o procedură pentru a verifica anual spitalele care sunt acreditate și care mai au probleme de rezolvat și dacă acestea nu și le rezolvă își vor pierde acreditarea. Autorităţile sanitare pot retrage acreditarea spitalelor care nu și-au rezolvat problemele. Iniţial s-a stabilit ca până la finele acestui an spitalele să fie acreditate, însă termenul a fost devansat, cuprinzând şi o parte din anul 2016. Din punctul de vedere al reprezentanţilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, există suficient timp ca până la sfârșitul anului 2016 să fie finalizat procesul de acreditare pentru cele 500 de spitale pe baza celor nouă standarde și a aproximativ 2.100 de indicatori.

Acreditarea unităţilor sanitare rămâne una dintre principalele teme care îi preocupă pe managerii de spitale. Deocamdată însă, potrivit autorităţilor, două sisteme sunt compatibile cu standardele Uniunii Europene: este vorba despre SMURD şi de transfuzii.