Franţa trebuie să returneze UE un miliard de euro-ajutoare agricole

0
355

Franţa va trebui să returneze un miliard de euro, ajutoare agricole vărsate necuvenit în perioada 2008-2012. Această sumă reprezentând aproape 2% din cele 40 de miliarde primite de agricultorii francezi în respectiva perioadă în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) va fi rambursată în trei tranşe, până în 2017, a precizat o sursă europeană. S-a ajuns la această sumă după negocieri prelungite între Paris şi Bruxelles. Iniţial, Comisia Europeană reclamase suma de 1,8 miliarde de euro. Ministrul francez al Agriculturii, Stephane Le Folle, a dat asigurări că statul va lua asupra sa această sarcină. Cea mai mare penalitate, de circa 700 miliaone de euro, se datorează deficienţelor sitemului de identificare şi măsurare a parcelor agricole eligibile din Corsica. Chiar dacă Stephane Le Folle a contestat frauda, a recunoscut că sistemul de fotografiere prin satelit a creat dificultăţi. Parisul a elaborat două planuri de acţiune pentru corectarea distribuirii ajutoarelor directe către agricultori, deblocând fondurile alocate cadrului de susţinere al dezvoltării rurale. Şi alte ţări –Danemarca, Grecia, Marea Britanie, Portugalia, România, Belgia- au aceleaşi probleme. Noile politici agricole comune-PAC au intrat în vigioare la 1 ianuarie 2015. Prin PAC, agricultorii francezi primesc 10 miliarde de euro anual, dar sistematic Hexagonul primeşte penalităţi pentru erori de vărsământ sau fraude.