Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, în urma activităților desfășurate pe parcursul anului trecut, au constatat peste 200 de infracţiuni, dintre acestea 147 fiind la nerespectarea regimul armelor şi muniţiilor. Oamenii legii au confiscat 65 de arme, din care 36 letale și 29 neletale, de asemenea fiind ridicate şi peste 1000 de cartușe de diferite calibre.
Şi în anul 2014 poliţiştii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Dolj au fost prezenţi în rândul cetăţenilor, organizând un număr de 34 acțiuni pentru prevenirea infracţiunilor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, combaterea braconajului sau nerespectarea regimului articolelor pirotehnice. De asemenea, oamenii legii au efectuat și 208 controale punctuale la persoane fizice și juridice având drept scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din acest domeniu. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii serviciului, au fost efectuate 25 de percheziţii la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni la regimul armelor sau articolelor pirotehnice.
Activitățile specifice derulate de specialiștii în domeniu au dus la constatarea unui număr 228 infracţiuni, 147 dintre acestea vizând nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Conform bilanțului pe anul 2014 prezentat de reprezentanții Poliției doljene, poliţiştii de la „Arme” au dispus ridicarea în vederea confiscării a unui număr de 65 arme, din care 36 letale și 29 neletale, de asemenea fiind ridicate şi peste 1.000 de cartușe de diferite calibre.
În plus, pe parcursul anului trecut, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Dolj au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 257.000 lei. De asemenea, în urma neregulilor constatate, oamenii legii au anulat pentru 178 de persoane dreptul de a poseda arme. De menţionat este şi faptul că, în cursul anului 2014, poliţiştii doljeni au confiscat 18 kg de mercur şi aproape 800 kg de materiale pirotehnice.
„Ca urmare a volumului mare de lucru şi ca o recunoaştere a rezultatelor merituoase ale poliţiştilor în activitatea desfăşurată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a decis transformarea Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase în Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.