Se menţine sistemul cu 14 echipe pentru sezonul viitor

0
338

Adunarea Generală Extraordinară a LPF a votat, ieri, păstrarea sistemului competiţional cu 14 echipe în Liga I, la finalul acestei ediţii urmând să retrogradeze şase echipe şi să promoveze două din liga secundă, au declarat membrii AG a Ligii Profesioniste de Fotbal. „În play-off vor intra echipele de pe locurile 1-6, iar în play-out echipele de pe locurile 7-14. În ceea ce privește punctajul: în play-off și play-out se va intra cu jumătate din punctele obținte în sezonul regulat. E modelul belgian, despre care am vorbit și acum câteva luni. În zilele următaore vom discuta cu FRF, pentru ca în Comitetul Executiv din luna februarie toate aceste propuneri să fie votate” a spus Iustin Ştefan, secretarul LPF. Gino Iorgulescu a anunțat și revenirea la baremul de puncte impus echipelor din Liga 1 care se află în zona retrogradării: „Am băgat și un minimum de puncte care trebuie făcut, 15, altfel în Divizia B se va intra cu un minus de puncte. Asta ca să evităm, într-un fel, dezinteresul pentru unele echipe. Nu s-a pus problema revenirii la sistemul cu 18 echipe, pentru că regulile nu se schimbă în timpul competiției. A fost doar o speculație”.