O descoperire macabră a fost făcută, duminică după-amiază, de sătenii din Secui, comuna Teasc. Prin gheața subțiată de temperaturile ridicate de pe lacul din spatele căminului cultural din Secui oamenii au zărit cadavrul unui bărbat. Au anunțat poliția și pompierii prin 112, mai multe echipaje de la ISU Dolj – Detașamentul 2 Pompieri Craiova – și IPJ Dolj sosind la fața locului. După ce au lucrat mai bine de o oră, pompierii au reușit scoaterea de sub gheaţă a cadavrului. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre un localnic, Iulian Băltărețu, de 41 de ani, din satul Secui. Bărbatul, care suferea de afecțiuni psihice, dispăruse de la domicilu la data de 18.12.2014, iar familia sa i-a anunțat pe polițiști cu privire la plecarea acestuia pe 22 decembrie. Acesta dispărea frecvent de acasă, perioade mai lungi sau mai scurte, însă mereu revenea. De această dată însă, se pare că gerul cumplit i-a curmat zilele. Asta pentru că, pe trupul neînsuflețit scos de sub gheață oamenii legii n-au găsit urme vizibile de violență.
„Nu au fost descoperite urme vizibile de violență pe trupul neînsuflețit. Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.