Deocamdată nu s-a luat nici o decizie privind o eventuală revizuire a Tratatului Schengen în sensul restrângerii libertăţii de circulaţie în interiorul acestui spaţiu, aşa cum a cerut ministrul spaniol de Interne în urma atacurilor teroriste din Franţa, soldate cu 17 morţi şi 11 răniţi, a declarat ieri premierul spaniol Mariano Rajoy, citat de AFP. „Dacă se va pune această problemă, ea va fi dezbătută, dar cred că orice măsură de combatere a terorismului trebuie avută în vedere cu condiţia ca ea să nu aducă atingere altor lucruri. Cred că totul este perfect compatibil”, a adăugat şeful Executivului spaniol într-o declaraţie acordată postului de radio Cadena Ser, fără să ofere alte detalii. Ministrul spaniol de Interne, Jorge Fernandez Diaz, a anunţat anterior că ţara sa „va susţine instituirea de controale la frontiere” în UE, pentru a limita deplasările jihadiştilor care pleacă sau revin din zonele de conflict. „S-ar putea să fie nevoie de o modificare a Tratatului Schengen”, a spus acesta într-o declaraţie acordată duminică publicaţiei „El Pais”. Guvernul de la Madrid doreşte ca „persoanele ce prezintă un risc sau asupra cărora planează suspiciuni întemeiate că ar putea fi terorişti (…) să nu poată folosi libertatea de mişcare în detrimentul libertăţii şi securităţii noastre”, a explicat ministrul spaniol. Totuşi, acest tratat, ce a instituit spaţiul de liberă circulaţie din care fac parte 26 de state europene, nu poate fi modificat unilateral. Săptămâna trecută, acelaşi ministru spaniol a reamintit că ţara sa este o susţinătoare a implementării Registrului cu Numele Pasagerilor (PNR), bază de date ce conţine informaţii precum numele, mijloacele de plată, datele de contact şi itinerariile pasagerilor companiilor aeriene, în pofida opoziţiei Parlamentului European, care consideră că această iniţiativă încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor prin nerespectarea confidenţialităţii datelor personale.
O altă propunere, venită tot în urma atentatelor comise în Franţa de islamişti, are premierul britanic David Cameron, care s-a angajat ieri să dea serviciilor de securitate şi de informaţii din ţara sa noi puteri pentru monitorizarea comunicaţiilor pe Internet, relatează Reuters şi AFP. În perspectiva alegerilor interne de peste patru luni, Cameron a promis că, dacă va fi reales, va propune noi legi, pentru a se asigura că activitatea firmelor de Internet este acoperită de reguli care le permit serviciilor de securitate să monitorizeze comunicaţiile şi, în unele cazuri, să le acceseze conţinutul. „Vom permite să existe un mijloc de comunicare pentru care pur şi simplu este imposibil să se facă acest lucru? Răspunsul meu la această întrebare este: Nu trebuie să existe”, a declarat Cameron după un discurs electoral în centrul Marii Britanii, subliniind că atacurile de la Paris au evidenţiat nevoia de noi legi. „Dacă voi fi prim-ministru, mă voi asigura că există o lege care ne va da certitudinea că nu le vom permite teroriştilor să aibă un spaţiu sigur de comunicare”, a adăugat el. Precedentele tentative de a le oferi serviciilor de securitate mai mult acces la datele privind comunicaţiile şi la conţinutul acestora au fost blocate de partenerii conservatorilor în coaliţia de guvernământ, liberal-democraţii, dar Cameron a afirmat că, în opinia sa, astfel de atribuţii sunt „absolut corecte” pentru o democraţie modernă liberală. Şeful serviciului de informaţii britanic a solicitat anul trecut unor companii precum Twitter Inc. şi Facebook Inc. să le permită serviciilor de securitate mai mult acces la reţelele lor, invocând uriaşa lor importanţă pentru grupurile extremiste.