Compania de Apă „Oltenia” acordă prime pe timp de criză

0
402

Termenul de solidaritate a fost aruncat din stânga în dreapta şi riscă să rămână fără înţeles sau chiar să şi-l schimbe radical. Cei care l-au trimis în derizoriu au fost premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu, care au cerut românilor să fie solidari şi să accepte fără crâcnire şi drept de apel măsuri de austeritate care au dus la sărăcire milioane de oameni. În acest timp, secretarii de stat şi consilierii analfabeţi pe care îi are în subordine câştigă salarii de 20.000 de lei. Dar nu numai la nivelul secretarilor de stat sunt astfel de discrepanţe. Reprezentanţii în teritoriu ai PDL, numiţi în fruntea unor instituţii, pentru a câştiga puţină imagine, nu ţin cont de măsurile impuse şi acordă tot felul de prime, pe care până la urmă le suportă oamenii de rând.

Este normal ca liderii de sindicat să apere interesele oamenilor pe care îi reprezintă. Dar este treaba şefilor de instituţii să intre la negocieri cu ei. Dar de unde să existe negocieri dacă liderii de sindicat sunt înţeleşi cu conducerea? Este cazul Companiei de Apă „Oltenia”. Săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al Companie de Apă „Oltenia” s-a întrunit pentru a discuta diverse probleme, printre care şi Solicitare sindicat privind acordarea de prime salariaţilor cu ocazia zilei de 20 iulie – ziua Companiei de Apă „Oltenia”. Membrii Consiliul de Administraţie al Companie de Apă „Oltenia” a aprobat acordarea de prime. Motivul? Suma era prevăzută în bugetul Companie pe 2011, dar şi în contractul colectiv de muncă.

„Ziua de 20 iulie este una deosebită pentru noi”

Cine va suporta aceste prime? Oamenii care au fost obligaţi să fie solidari şi cărora salariile nu le ajung pentru întreţinere şi pentru cheltuieli de zi cu zi. Cum a argumentat directorul Companiei de Apă „Oltenia”, Doru Buruiană, acordarea de prime angajaţilor pe timp de criză? Prin faptul că instituţia pe care o conduce este o societate comercială şi nu contribuabili suportă aceste cheltuieli. „Sumele pe care le acordăm drept prime sunt nesemnificative şi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă. Ziua de 20 iulie este una deosebită pentru noi. Noi suntem o societate comercială şi nu contribuabilul suportă aceste cheltuieli”, a declarat Doru Buruiană. Cu argumentul că cetăţenii care plătesc serviciile Companiei de Apă „Oltenia” suportă toate cheltuielile acestei instituţii, Doru Buruiană a fost de acord, dar nu putea să nu fie de acord cu aceste prime pentru că „de trei ani de zile aceşti oameni nu au primit nimic”.

Cheltuielile Companiei vor fi incluse în facturile oamenilor

Compania de Apă „Oltenia” S.A. este persoană juridică română, înfiinţată ca societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia română aplicabilă, având ca acţionari municipiul Craiova, municipiul Calafat, municipiul Băileşti, oraşul Filiaşi, oraşul Segarcea, oraşul Bechet, oraşul Dăbuleni, comuna Breasta, comuna Călăraşi – prin Consiliile Locale respective, precum şi judeţul Dolj, prin Consiliul Judeţean. Compania de Apă „Oltenia” asigură serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare pentru 344,970 de utilizatori. Unul dintre principiile Companiei de Apă „Oltenia” este „tarifarea echitabilă”. Consiliile locale acţionare ale Companiei de Apă „Oltenia” dau periodic hotărâri de creşterea a preţului la serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare. Cât este de „echitabilă” tarifarea? Este discutabil. Însă un lucru este cert: cei 344,970 de utilizatori suportă prin factura lunar plătită toate cheltuielile acestei Companii, inclusiv salariile şi primele. Dacă cei din conducerea Companiei de Apă „Oltenia” au şi altă sursă de finanţare ar trebui să o facă publică. Acţionarii acestei Companii, mai exact Consiliile Locale, sunt instituţii publice care reprezintă interesele contribuabililor. O hotărâre de Consiliu Local se aplică tuturor plătitorilor de taxe şi impozite. La salariul pe care îl încasează lunar, poate că pentru Doru Buriană suma alocată pentru prime este una nesemnificativă. Dar pentru cetăţenii care câştigă 600 lei lunar contează. Toate cheltuielile Companiei de Apă „Oltenia” vor fi incluse, la un moment dat, în facturile oamenilor. Pentru că doljenii trebuie să fie solidari cu angajaţii Companiei de Apă „Oltenia” într-o zi deosebită pentru ei. Dar cei de la Compania de Apă nu îşi permit să fie solidari cu cei care le plătesc lunar facturi.