România rămâne în Top 15 FIFA

0
369

Echipa naţională a României se menţine pe locul 15, cu 1.014 puncte, în ierarhia FIFA-Coca Cola, dată publicităţii pe site-ul oficial al forului mondial. Adversarele României din Grupa F a preliminariilor Euro-2016 ocupă următoarele locuri: Grecia – poziţia 24, cu 856 de puncte (în staţionare), Ungaria – poziţia 45, cu 632 puncte (în staţionare), Irlanda de Nord – poziţia 47, cu 615 puncte (în urcare un loc), Finlanda – poziţia 70, cu 468 de puncte (în staţionare) şi Insulele Feroe – poziţia 103, cu 317 puncte (în urcare un loc). Selecţionata Germaniei se menţine pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Columbia. Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative: 1. Germania 1.725 puncte, 2. Argentina 1.538, 3. Columbia 1.450, 4. Belgia 1.417, 5. Olanda 1.374, 6. Brazilia 1.316, 7. Portugalia 1.160, 8. Franţa 1.160, 9. Spania 1.142, 10. Uruguay 1.135.