Două cutremure, cu magnitudinea de 4,2 grade şi 3,9 grade pe scara Richter, s-au produs astăzi ( sâmbătă, 3 ianuarie 2015) în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului
Primul cutremur s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.39, în zona Vrancea, la adâncimea de 70 de kilometri şi a avut magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter.
Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Focşani (39 de kilometri), Covasna (41 de kilometri), Mărăşeşti (42 de kilometri), Târgu Secuiesc (49 de kilometri) şi Adjud (51 de kilometri).
Cel de-al doilea seism, cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter, a avut loc în judeţul Buzău, la ora 12.08, la o adâncime de 138 de kilometri.
Directorul ştiinţific al Institutului pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a declarat că aceste cutremure de mică intensitate sunt normale.