MAI: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite

0
326

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, ieri, că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite şi că există acordul în acest sens dat de premierul Victor Ponta. Potrivit lui Oprea, aceste proceduri vor fi reanalizate „în regim de urgenţă”, după tragedia în care patru oameni şi-au pierdut viaţa, în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol. „Am decis, şi am tot sprijinul primului-ministru şi al Guvernului, să regândim tot ceea ce înseamnă proceduri de intervenţie la situaţii de urgenţă, pentru a asigura eficienţă maximă acestui sistem”, a spus vicepremierul Gabriel Oprea. Potrivit acestuia, astfel de analize s-au realizat deja „la nivelul fiecărui judeţ” şi toate datele rezultate „vor sta la baza elaborării Concepţiei Unice de Intervenţie a Sistemului Integrat de Acţiune la Situaţii de Urgenţă, pe care, la final, o vom prezenta în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”. Oprea a mai precizat şi că intervenţiile aeriene în situaţii de urgenţă, pe durata în care elicopterele SMURD sunt ţinute la sol, vor fi asigurate de celelalte aparate de zbor ale MAI, respectiv patru elicoptere, două aeronave şi un avion. La nevoie, a mai spus ministrul, se va putea apela şi la sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.