Procurorii DNA au descins la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova

0
318

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însoţiţi de „mascaţi” ai Jandarmeriei, au descins, ieri-dimineaţă, la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, într-un dosar în care s-au făcut nu mai puţin de 30 de percheziţii în ţară, dar şi la sediul central al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Anchetatorii suspectează acordarea unor contracte „cu dedicaţie” unor firme în perioada 2008-2014, iar de la Craiova au ridicat documente, fără să fie reţinută vreo persoană.

Reprezentanţii DNA au anunţat, ieri, că procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2008- 2014. Astfel, în cursul zilei de ieri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au făcut percheziţii domiciliare în 30 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Suceava, Iaşi, Cluj, Dolj şi Braşov din care 6 sunt instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare, în cauză s-ar fi început urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru influenţarea rezultatelor unor licitaţii de atribuire a unor contracte de către CNADNR S.A. Astfel, ar fi implicate persoane din cadrul CNADNR S.A. (la sediul central din Bucureşti fiind făcută una dintre percheziţii), dar şi Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Iaşi, Braşov, Craiova.

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai arată în comunicatul DNA.