Seria spectacolelor-lectură ale TNC continuă, astă-seară, cu „America de-acasă”

0
358
Mircea M. Ionescu

Teatrul Național „Marin Sorescu” propune, în seria spectacolelor-lectură „Autorii sunt în sală”, deschisă anul trecut, „America de-acasă”, de Mircea M. Ionescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Reprezentația are loc astăzi, de la ora 16.30, la Sala „Ion D Sîrbu”, iar din distribuție fac parte Adrian Andone, George Albert Costea, Ilie Gheorghe, Mircea Cornișteanu, Marian Politic și Geni Macsim. Prețul biletului: 10 lei.

Manager al Teatrului Valah Giurgiu, din anul 2010, Mircea M. Ionescu a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității din București (1969). Este autorul a 15 cărți și, până acum, ca dramaturg i s-au jucat în premieră 14 piese. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, în biroul Secției de Dramaturgie a Asociației Scriitorilor București, ca și al Asociației Internaționale a Presei Sportive și al Asociației Comentatorilor și Cronicarilor Sportivi Americani.

„Autorii sunt în sală” este un proiect menit să încurajeze dramaturgia contemporană românească, din dorința de a sensibiliza regizorii aflați în căutare de texte valoroase, precum și de a atrage publicul către creația dramatică autohtonă. Proiectul este destinat prezentării în premieră pe țară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani. Până în prezent, la Naționalul craiovean au fost jucate astfel de spectacole din dramaturgia unor autori precum Cornel Mihai Ungureanu, Daniel Bănulescu, Valentin Nicolau, Cornel Udrea și Gheorghe Truță.