Francois Hollande şi Vladimir Putin, dialog în salonul aeroportului Vnukovo

0
418

Reîntors de la Astana, unde a avut o întâlnire cu omologul său kazah, Nursultan Nazarbaev, preşedintele francez, Francois Hollande, a purtat, ieri, o discuţie, în salonul aeroportului Vnukovo, cu Vladimir Putin. Ultima lor întâlnire data de la G20 de la Brisbane (Australia), la mijlocul lunii trecute. Chiar dacă escala în capitala rusă a şefului statului francez, după vizita oficială în Kazahstan, n-a fost anunţată, potrivit unei surse de la Elysee întâlnirea a fost îndelung preparată, informaţi în prealabil fiind atât cancelarul german, Angela Merkel, cât şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. Francois Hollande a cerut o dezescaladare în conflictul ucrainean, ca răspuns la discursul preşedintelui rus, care a atribuit responsabilitatea Occidentului în acest conflict. Potrivit cotidianului „Le Figaro”, preşedintele kazah ar fi intervenit pentru ca întâlnirea să aibă loc. Dacă evocată a fost criza ucraineană, suspendarea livrării celor două nave de război Mistral către Rusia, de către partea franceză, se spune că n-ar fi fost prezentă în discuţii. Pe postul de televiziune BFM TV, ministrul francez al Apărării, Jean Yves Le Drian, a declarat că s-ar putea ca aceste nave să nu fie livrate niciodată. Au fost abordate şi alte subiecte internaţionale, legate de Siria şi Iran. Hollande a lăsat impresia că ascultase discursul lui Vladimir Putin adresat naţiunii ruse cu două zile în urmă, în care liderul de la Kremlin imputase SUA şi aliaţilor europeni tensiunile actuale. „Eu cred că nu avem nevoie de bariere şi ziduri, care ar putea să ne despartă”, a subliniat Hollande, care a revenit asupra protocolului de la Minsk, din 5 septembrie a.c., între Moscova, Kiev şi separatiştii din Donbas, prin care a fost decisă încetarea focului în estul Ucrainei. În avionul prezidenţial, Hollande s-a arătat optimist, asigurând că „această întâlnire soseşte într-un bun moment, în bune circumstanţe şi va da, fără îndoială, unele rezultate”. În schimb, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, participant la întâlnire, a spus că „nu trebuie aşteptate rezultate senzaţionale. Procesul este lent. El a început, are nevoie de timp şi de dialog”.