Dolj: Amenzi de aproape 40.000 lei aplicate de polițiștii de la Rutieră

0
385

La acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – împreună cu lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai Formaţiunilor de poliţie Municipale şi Orăşeneşti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni. De asemenea, poliţiştii au avut în vedere şi  prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajati în traversarea străzii regulamentar. În cadrul acţiunii, oamenii legii au constatat 269 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă de 38.300 lei, dintre care 187 amenzi aplicate pietonilor pentru traversare neregulamentară, iar 12 sancţiuni au fost aplicate şoferilor pentru neacordare de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 15 permise de conducere, dintre care 12 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar alte 3 pentru depăşiri neregulamentare, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.