Uniformele revin în şcoli

0
333

Problema uniformelor şcolare a revenit în centrul atenţiei, după ce în 2007-2008 unităţile de învăţământ au fost puse în situaţia de a stabili însemne distinctive elevilor, fie vestimentare, fie insigne. Premierul Emil Boc s-a declarat, joi seara, susţinătorul introducerii obligativităţii purtărilor uniformelor în şcoli, în ciclurile primar şi gimnazial.

„Am solicitat şi mă pronunţ pentru introducerea uniformelor şcolare pentru ciclul I-VIII. Fiecare şcoală să-şi stabilească propria uniformă, cu menţiunea ca pentru cei mai săraci statul să vină cu o contribuţie. E solicitarea către Ministerul Educaţiei să analizeze acest lucru. Astăzi liceele pot, dar e facultativ. Clasele I-VIII au nevoie de o uniformă care să dea prestigiu şcolii”, a declarat premierul Emil Boc.

Prin urmare, în toamnă este posibil ca părinţii să scoată din buzunare bani şi pentru a achiziţiona noile uniforme, pe care le vor impune şcolile.

Totodată, Boc l-a lăudat pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu: „Da îmi place Daniel Funeriu. Şi îl susţin ca ministru al Educaţiei. Am spus-o de prima dată când am avut ocazia. PDL nu are alternativă decât a rămâne ferm pe decizii care sunt sănătoase pentru România. În privinţa bacalaureatului, soluţia nu este minciuna, ci de a pune accent pe carte. Nu e sfârşitul lumii când se pică un examen. Nu am văzut diploma de bac a domnului Funeriu, dar mi-a spus că nu sunt niciun fel de probleme. Decizia BPN al PDL a fost: s-a umplut paharul. Când cineva face un fals atât de ordinar, fără o minimă verificare. Te informezi din două surse alternative, chiar trei”.