Succes al UMF Craiova / Tratatul de chirurgie pediatrică, premiat de Academia de Ştiinţe Medicale

0
482

Tratatul de chirurgie pediatrică realizat sub coordonarea acad. dr. Corneliu Sabetay a fost premiat săptămâna trecută, fiind considerat cea mai bună apariţie, în 2014, la Editura Academiei de Ştiinţe Medicale. Lucrarea a fost lansată în luna aprilie a.c. în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, fiind cel de-al treilea volum din cadrul Tratatului de chirurgie, apărut la Editura Academiei, sub redacţia prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale.

Corneliu Sabetay

Volumul, unul demult așteptat în lumea medicală, a fost gândit astfel încât să conțină și unele subiecte tratate de profesori de la cele mai importante centre universitare româneşti, dar şi de medici din străinătate, cum ar fi Benoit Galifer, profesor la Universitatea de Medicină din Montpellier (Franța), Michel Schmitt din Nancy (Franța) sau Yehuda Yona de la Chicago (SUA). Părintele chirurgiei pediatrice, regretatul profesor Alexandru Pesamosca, este prezent în câteva din paginile acestui prestigios tratat.

Tratatul cuprinde prelegeri ale unor personalităţi în chirurgia pediatrică

„Acest tratat s-a creat prin contribuția tuturor colegilor mei din centrele București, Timișoara, Iași, Constanța și Galați. Ne-am întâlnit între noi și am stabilit fiecare ce capitole va scrie. O parte din prelegerile în cadrul a 11-12 congrese medicale, care s-au desfășurat aici și la care au participat personalități ale chirurgiei pediatrice, sunt cuprinse, cu acordul autorilor, în acest tratat. De asemenea, unii dintre noi am participat la prezentarea unor lucrări de doctorat, cu subiecte interesate și bine expuse, pe care le-am inclus și pe acestea în lucrare. Deasupra acestui volum plutește spiritul profesorului Alexandru Pesamosca, al profesorului Dumitru Vereanu, plutesc umbrele unor colegi ai noștri care nu mai sunt printre noi”, a precizat acad. dr. Corneliu Sabetay.

Medicul craiovean va fi prezent săptămâna viitoare, la Amiens, în Franţa, la cel de-al 33-lea seminar de chirurgie pediatrică al Societăţii Franceze de Chirurgie.