Un reprezentant al stângii radicale Die Linke, moştenitoarea partidului comunist din fosta Republică Democrată Germană (RDG), se pregăteşte să spargă un tabu şi să conducă, în premieră, un land german, după 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Fostul sindicalist Bodo Ramelow, în vârstă de 58 de ani, urmează să încheie la mijlocul săptămânii un contract de coaliţie guvernamentală, în Turingia, împreună cu social-democraţii (SPD) şi Verzii. El are şanse foarte mari să devină primul şef de Guvern al unui land provenind din Die Linke, în urma unui vot în Parlamentul regional, pe 5 decembrie. Această perspectivă a înfiebântat spiritele într-o ţară încă marcată de dictatura comunistă, până la a provoca respingerea din partea preşedintelui Republicii, Joachim Gauck, şi cancelarului Angela Merkel, în pofida faptului că Die Linke – care obţine în mod tradiţional multe voturi în Est – a făcut parte din guverne regionale, ca de exemplu în landul vecin Brandenburg. Die Linke a fost înfiinţată în 2007, dintr-o alianţă între moştenitorii fostului partid comunist SED, la putere în Germania de Est, şi excluşi din SPD din Germania de Vest. „A fost un drum lung, dar ajungem în punctul în care putem scrie un nou capitol în istoria Turingiei”, şi-a exprimat satisfacţia Bodo Ramelow, într-un interviu pentru AFP, cu câteva zile înainte de încheierea negocierilor de formare a coaliţiei. În alegerile regionale de pe 14 septembrie, Die Linke a obţinut al doilea scor (28,2%), după CDU, partidul lui Merkel (33,5%), care conducea Turingia din 1990, când s-au organizat primele alegeri libere în fosta RDG. SPD (12,4%, faţă de 18,5% în 2009) a suferit o înfrângere importantă după cinci ani de împărţire a puterii la nivelul regiunii cu CDU. În unanimitate, social-democraţii, dar şi Verzii, au decis să se alieze cu Bodo Ramelow.
Acasă Actualitate Actualitate externă Stânga radicală se pregăteşte să preia, pentru prima dată, conducerea unui land...
huo.comunistii,ce zici marijan?ai dracului nemti,motorul europei….
Comments are closed.