Proiect social pentru sprijinirea copiilor, în cadrul Asociației „Vasiliada”

0
805

Asociația „Vasiliada”, filiala Târgu Jiu, cu sprijinul CEZ România, derulează în perioada octombrie – decembrie proiectul social ,,A învăța pentru a schimba viitorul”. Acesta are ca obiectiv sprijinirea unui număr de 25 de copii din patru comunități din județul Gorj, proveniți din medii sociale defavorizate (familii monoparentale și/ sau cu posibilități financiare reduse) și care prezintă risc de abandon școlar, să meargă în continuare la școală. Pentru aceștia vor fi achiziționate rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare vârstei lor, care vor fi distribuite cu sprijinul voluntarilor Asociației „Vasiliada”, al reprezentanților CEZ România și al școlilor partenere în proiect.

,,Prin aceste activități am încercat cultivarea sentimentului de apartenență la grup pentru copiii cu risc de marginalizare socială și implicit prevenirea abandonului școlar. Mai mult, ne dorim ca beneficiarii proiectului să conștientizeze importanța școlarizării pentru viitorul lor, iar sprijinul material de care vor beneficia să îi ajute să depășească dificultățile pe care le întâmpină în procesul educațional. Mulțumim totodată CEZ România pentru sprijinul financiar acordat”, a declarat părintele Ciprian Sîrbu, director executiv al Asociației „Vasiliada”, filiala Târgu Jiu.