Copiii pot fi, astă-seară, prietenii Motanului Încălţat!

0
320

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” devine, și la acest sfârșit de săptămână, tărâm de poveste pentru copii și nu numai! Cei mici se vor bucura să-i întâlnească astăzi, 15 noiembrie, ora 18.00, pe „Prietenii Motanului Încălţat”, într-un spectacol – propunere  de  interpretare  a  cunoscutei povești venite din partea actriței Iulia Cârstea, care semnează scenariul și regia. De altfel, publicul o va regăsi în distribuție alături de actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș și Emanuel Popescu. Scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu-Jianu.

Mâine, 16 noiembrie, la  ora  11.00, copiii vor călători printr-o  „Poveste  japoneză”,  spectacolul despre iubire, trăită acum în lumea şoriceilor, despre puterea ei de a depăşi orice obstacol şi un final fericit. „Poveste japoneză” de Ksenia Stoianovic – adaptare  și  regie  Zivomir  Jokovic,  scenografie  Eustațiu Gregorian – este adusă în scenă, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru, de actorii Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Emanuel Popescu, Alla Cebotari și Ionica Dobrescu.