„Mobilitatea Erasmus+ (plus) în cadrul Facultăţii de Litere”

0
828

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Craiova organizează selecţia pentru programul „Erasmus+” pentru cel de-al doilea semestru al anului universitar 2014-2015. Astfel, studenţii de la Litere pot depunde dosarul de concurs la catedrele sau lectoratele facultăţii până în data de 5 noiembrie a.c., iar testele de limbi străine se vor susţine pe 6 noiembrie. Rezultatele vor fi afişate, ni s-a spus, în următoarea zi de după susţinerea testelor.

Pentru aplicare în cadrul programului „Erasmus+”, studenţii anului II, ciclul Licenţă, trebuie să fi obţinut media generală minimum 8 în anul I de studiu sau minimum 8 la examenul de admitere la Master în cazul masteranzilor. Candidaţii vor colecta următoarele documente pentru dosarul de concurs: Curriculum Vitae în limba română; situaţia şcolară; scrisoare de motivaţie în limba programului de studiu de la universitatea gazdă.

Participanţii programului „Erasmus+” pentru anul universitar 2014-2015, semestrul al doilea, vor fi evaluaţi şi selectaţi în funcţie de rezultatele obţinute la testele de limbă străină, dar şi în funcţie de calitatea dosarului de concurs pe care l-au depus la lectoratele sau catedrele Facultăţii.

Cu această ocazie, Departamentul de Relaţii Internaţionale, alături de Facultatea de Litere, organizează cursuri gratuite de pregătire lingvistică pentru studenţii şi/sau masteranzii care vor fi selectaţi pentru o mobilitate cu bursa „Erasmus+”. Aceste cursuri fiind organizate pentru limbile engleză, franceză, spaniolă şi germană, în cazul în care se formeză grupe de minimum 5 studenţi.

Pentru a se înscrie în aceste grupe, studenţii vor completa o cerere disponibilă în format electronic pe site-ul Universităţii din Craiova (www.ucv.ro), care urmează a fi depusă la Departamentul de Relaţii Internaţionale, la sala 445, et.2, clădirea centrală, str. A.I.Cuza, nr.13, sau poate fi scanată şi trimisă la adresa de e-mail: loredana_mateescu@yahoo.com până în data de 9 noiembrie a.c.

Programul „Erasmus+” este cel mai important program de mobilitate şi cooperare la nivelul învăţământului superior din Europa.

 ELIZA BOTNARI