Virus informatic, introdus în computere considerate vitale în SUA

0
418

Un virus informatic de tip „cal troian”, BlackEnergy, folosit şi contra NATO, a fost introdus în programe informatice ce controlează mare parte din infrastructura americană şi poate provoca o catastrofă economică, avertizează Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), relatează postul ABC News. Hackeri suspectaţi că sunt susţinuţi de către guvernul rus au introdus în computere din SUA considerate „vitale”, încă din 2011, acest program capabil să preia controlul unor operaţiuni industriale complexe, au declarat surse din cadrul Securităţii Naţionale citate de ABC News, evocând dovezi în acest sens şi avertizând că este vorba despre o ameninţare foarte serioasă. Programul este utilizat pentru controlarea unor conducte de petrol şi gaze, reţele de alimentare cu energie electrică, de distribuţie şi filtrare a apei, turbine eoliene şi chiar a unor centrale nucleare, adaugă postul, subliniind că oprirea sau avarierea oricăreia dintre aceste utilităţi publice poate afecta sute de mii de americani.