CE Oltenia şi China Huadian au semnat acordul de construcţie a noului grup energetic la Rovinari

0
424

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi cei ai China Huadian Engineering au semnat, ieri, acordul în baza căruia vor înfiinţa o companie cu capital mixt pentru construcţia unui nou grup energetic, de 500 MW, la termocentrala Rovinari, o investiţie de circa un miliard de dolari. Acordul de înfiinţare a acestei societăţi mixte româno-chineze, de tip IPP (Independent Power Producer), a fost semnat la sediul Guvernului de preşdintele CEO, Laurenţiu Dan Ciurel, şi preşedintele China Huadian Engineering, Yang Yong, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Economiei, Constantin Niţă. Preşedintele China Huadian Engineering arătat că societatea pe care o conduce va fi principalul antreprenor şi investitor, iar scopul este realizarea unui proiect de calitate. „O să construim acest proiect în cel mai scurt timp, la o calitate superioară, ca să realizăm o bază energetică de calitate superioară în România”, a spus oficialul chinez. La rândul său, ministrul Economiei a arătat că, în pofida opiniilor sceptice cu privire la proiectele economice cu China, acestea „prind viaţă”. „Au fost mulţi care nu au avut încredere în proiectele pe care noi le-am anunţat cu companiile chinezeşti, dar iată că, încet-încet, acestea prind viaţă”, a spus Niţă.

Noua termocentrală va funcţiona pe bază de lignit şi va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, în prezent dezafectate. Proiectul va fi derulat de o firmă mixtă, în care investitorul străin ar putea să deţină majoritatea acţiunilor. Potrivit CE Oltenia, unitatea va fi echipată cu tehnologie modernă, astfel că preţul la care va produce electricitatea va fi printre cele mai mici dintre toate termocentralele din România.