„Energie prin fuziune nucleară, la îndemână?” – seminar pentru studenţii Facultăţii de Fizică

0
808

Departamentul de Fizică din cadrul Facultății de Matematică și Științe ale Naturii (Universitatea din Craiova) găzduieşte un seminar despre fuziunea nucleară susţinut de dr. Alexandru Boboc, absolvent al Fizicii din cadrul Universităţii din Craiova. Evenimentul se desfăşoară astăzi, în intervalul orar 12.00-14.00, în Amfiteatrul „Liviu Tătar” (C 124) din clădirea centrală a Universităţii din Craiova. „La acest moment, când rezervele de combustibili fosili sunt în scădere şi îngrijorarea legată de schimbările climatice creşte, vânătoarea de surse alternative de energie este esenţială. Dr. Alexandru Boboc, Senior Phycist, va vorbi despre cercetarea desfăşurată în cadrul proiectului JET, la Culham Centre for Fusion Energy, Marea Britanie. Scopul proiectului JET este de a duce tehnologia cât mai aproape de reactoarele de fuziune nucleare comerciale (prevăzute să pornească în următorii 30 de ani) şi pregătirile pentru următorul pas, primul reactor de fuziune demonstrativ ITER”, a precizat conf. univ. dr. Eugen Mihăiţă Cioroianu.