Gruparea SI a difuzat o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie, la Kobane

0
370

Organizaţia Stat Islamic (SI) a difuzat, luni, o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie, ce pare a fi realizată la Kobane, având ca scop să demonstreze că gruparea este în continuare activă în acest oraş sirian disputat. Jurnalistul în vârstă de 43 de ani apare într-un oraş în ruine, vorbind în faţa camerei de luat vederi şi pretinzând că “mujahedinii” (combatanţii islamişti) nu au bătut în retragere. Nici un element nu indică momentul în care a fost realizată înregistrarea video, dar Cantlie face referire la ştirile postului britanic BBC difuzate la 17 octombrie şi la declaraţiile purtătorului de cuvânt al Pentagonului din 16 octombrie. Înregistrarea video arată mai multe silozuri pe care flutură drapelul turc, ceea ce corespunde cu imaginile regiunii situate de cealaltă parte a frontierei. Se pot vedea apoi imagini aeriene, etichetate cu menţiunea că au fost surprinse de “o dronă a armatei SI”, cu străzile în ruină ale oraşului Kobane. Ostaticul britanic, care s-a exprimat în mai multe alte înregistrări video ale grupării SI, dezminte informaţiile potrivit cărora islamiştii ar fi fost forţaţi să abandoneze ofensiva împotriva oraşului kurd, afirmând că aceştia controlează în continuare cartiere din est şi sud. Din 17 octombrie, luptele continuă în interiorul şi în jurul oraşului Kobane, apărat de combatanţii kurzi, susţinuţi de raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de Washington. Oficialii americani au afirmat că atacurile au “încetinit avansul” SI, dar că situaţia este încă fragilă. John Cantlie a fost răpit în Siria în noiembrie 2012, în timp ce relata despre războiul civil. Nu la fel de norocos a fost şi inginerul rus Serghei Gorbunov, luat ostatic de jihadiştii SI, care ar fi fost executat, după cum a informat, luni, presa americană, citată de RIA Novosti. “Sunt tratat bine, mi se dă să mănânc, dar dacă în termen de cinci zile nu sunt schimbat cu un anume Khaled Suleiman din Arabia Saudită, voi fi ucis. Mă adresez preşedinţilor Siriei, Rusiei şi Crucii Roşii. Îmi este foarte teamă”, spunea Gorbunov în ultima înregistrare video, publicată de răpitori în octombrie 2013. Potrivit presei, Serghei Gorbunov era deţinut împreună cu alţi ostatici în Rakka, oraş sirian pe care jihadiştii SI l-au proclamat drept “capitală” a lor.