Germania: Confruntări între poliţie şi huligani la Koln, soldate cu rănirea a 44 de poliţişti

0
325

Patruzeci şi patru de poliţişti au fost răniţi în urma unor confruntări cu huligani produse duminică la Koln, unde a fost organizată o manifestaţie a extremei-drepte, a anunţat, ieri, poliţia locală, relatează AFP. De asemenea, aproximativ 20 de manifestanţi violenţi au fost reţinuţi, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Koln. Unii dintre huligani au continuat să tulbure liniştea publică în centrul oraşului la câteva ore după încheierea manifestaţiei, organizată de gruparea de extremă-dreapta islamofobă Pro NRW, în numele unei grupări intitulată „Huligani contra salafişti”. Cel puţin 4.000 de huligani şi militanţi ai extremei-drepte au răspuns apelului şi au defilat, duminică după-amiază, într-o atmosferă tensionată în centrul oraşului Koln, scandând lozinci precum „afară cu străinii”, potrivit agenţiei DPA. Forţele de ordine, care au încercat să evite incidentele cu alţi aproximativ 500 de participanţi la o contramanifestaţie organizată de grupări de stânga, au fost însă nevoite să recurgă la gaze lacrimogene, bastoane de cauciuc şi tunuri de apă pentru a controla situaţia, în condiţiile în care poliţiştii aflaţi la faţa locului au fost atacaţi cu pietre, petarde şi sticle.