Tentativă de copiat şi la concursul de titularizare şi suplinire

0
326

Sub aceleaşi rigori impuse la bacalaureat, adică cu supraveghere video, ieri s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea catedrelor vacante sau rezervate din anul şcolar următor. Chiar dacă de această dată în bănci au fost profesori şi nu elevi, tentaţia de a copia nu a lipsit. În judeţul Dolj, un candidat a fost eliminat din concurs, fiind surprins că s-a inspirat din telefon.

«Persoana eliminată susţinea concurs la disciplina Cultură civică la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”. A fost scoasă din examen pentru că la ieşirea din sală butona un telefon. Şi asta în condiţiile în care la intrarea în sală predase geanta şi un telefon. Această persoană va putea da din nou examenul anul viitor sau se poate înscrie la sesiunea din august. Nu există condiţii ca la bacalaureat», a precizat Alexandrina Năstase, inspector şcolar general adjunct.

Concurenţa la probele scrise a scăzut

Interesul pentru posturile din învăţământul preuniversitar a scăzut drastic în acest an, din cauza salariilor destul de mici. S-au înscris 1.111 de candidaţi, cu aproape 700 mai puţini decât anul trecut. În plus, în sălile de examen nu au venit nici aceştia toţi.

„La examen s-au prezentat 833 de persoane, din 1.131 care spuseseră că vor susţine proba scrisă. Dintre cei 298 de absenţi, cei mai mulţi au fost înscrişi la educatoare (32), învăţători (33), Limba şi literatura română (23) şi Educaţie fizică şi sport (23). 164 de cadre didactice din cele prezente s-au retras din examen după o oră de la primirea subiectelor. Cei mai mulţi dintre ei au fost la Educaţie fizică – 27, educatori – 27, învăţători – 23. Acestor persoane nu li se evaluează lucrarea, astfel că li se pot lua în considere notele din 2009 şi 2010”, a mai precizat inspectorul şcolar general adjunct Alexandrina Năstase.