Revendicarea, cel puţin discutabilă, a unui imobil din strada „Mihai Viteazul” nr. 2 din Craiova, pendinte de Colegiul Naţional „Elena Cuza”, de către Mitropolia Oltenia, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinute în 2010, este în primul rând o greşeală morală. Şi asta, între altele, pentru faptul că Mitropolia Oltenia excelează, supărător, în recuperări de bunuri, cupiditatea nefăcând niciodată casă bună cu credinţa. În clădirea din strada „Mihai Viteazul” nr.2 îşi desfăşoară cursurile peste 700 de elevi ai Colegiului Naţional „Elena Cuza”, o emblematică unitate de învăţământ preuniversitar de stat din Craiova. Istoria acestui lăcaş educaţional spune altceva, dar să nu intrăm acum în detalii, mai ales că rămâne uimitor faptul că două declaraţii notariale pe proprie răspundere, autentificate, au constituit temeiul juridic a ceea ce a stat la baza Deciziei 1481/10.10.2007. Lucrurile s-au complicat, fiindcă actuala conducere a Colegiului Naţional „Elena Cuza” a primit somaţie din partea executorului judecătoresc desemnat, în baza unui titlu executoriu al Parohiei, emis de Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în pofida faptului că beneficia, prin prevederile Legii 165/2013, de obligaţia titularului, recte Mitropolia Oltenia, de menţinere a afecţiunilor speciale a imobilului retrocedat pe o perioadă de 5 ani, adică până în 2017. Aceste precizări au apărut în numărul de ieri al cotidianului nostru, fiind exprimate concis de avocatul Arabela Ionescu, care a preluat apărarea intereselor Colegiului Naţional „Elena Cuza”, demarând ceea ce a găsit de cuviinţă. Problema retrocedărilor abuzive, simetria preluărilor abuzive, a fost una dintre cele mai mari aberaţii ideologice ale anilor 1990-2000, cum susţine şi jurnalistul Costi Rogozanu pe site-ul Realitatea.net. Chiar dacă referirile sale explicite vizează zona silvică. În loc să se găsească soluţia despăgubirilor rezonabile, cum s-a întâmplat în tot blocul estic, elitele româneşti au vrut să readucă starea de lucruri din perioada interbelică. Una deloc de invidiat. La ronţăitul unei imense plăcinte au sărit nu doar cei îndreptăţiţi, ci şi samsarii şi atleţii imobiliari. Cetele de invitaţi la DNA, în aceste zile, din cauza retrocedărilor, unele măsluite, sugerează ceva: că deja cupa excavatorului menţionatei instituţii a intrat şi în această mlaştină. Nu stăruim în povestea de faţă decât asupra unui singur aspect: onoarea Mitropoliei Oltenia, care trebuie apărată. Cum? Prin ieşirea cât mai grabnică din această afacere lucrativă, dar sulfuroasă, care pune laicii în descumpănire şi clericii în postură nedorită. Blândeţea duhovnicească, subtilitatea teologică, înţelepciunea, acţiunea socială, gesturile filantropice trebuie să prevaleze, fiindcă numai astfel oficialităţile eclesiastice pot demonstra convingător că „biserica suntem toţi”.
