Şofer prins cu 101 km/h pe bulevardul „Dacia”

0
818

Poliţiştii craioveni de la Rutieră au fost prezenţi şi duminică pe principalele artere de circulaţie din municipiu, în încercarea de a-i mai stăvili pe vitezomani. Pe parcursul acestor activităţi, oamenii legii au prins un craiovean de 36 de ani care „gonea” cu 101 km/h pe bulevardul „Dacia”, acesta devenind pieton pentru următoarele trei luni.

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat, duminică, în municipiul Craiova, o acţiune pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la importanţa respectării regimului legal de viteză. Poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte suma de 3.500 lei, dintre acestea 9 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce două permise de conducere. Unul dintre cei doi şoferi rămaşi fără permisul de conducere a fost Dănuţ Sîrbu, de 36 de ani, din Craiova. Acesta a fost prins în timp ce conducea un autoturism Rover pe bulevardul „Dacia”, cu viteza de 101 km/h, înregistrată cu aparatul radar.

„Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.