Începe Festivalul de Teatru „Mereu tânăr”

0
772

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează începând de astăzi până joi, 16 octombrie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului de Teatru „Mereu tânăr”. Participă trupe de amatori din Brăila, Piatra Neamţ, Bucureşti, Craiova, dar şi din Lom (Bulgaria). Cele mai bune dintre ele vor fi premiate de un juriu format din regizorul Alina Rece, actrița Costinela Ungureanu, scriitorul și jurnalistul Cornel Mihai Ungureanu. Festivitatea va avea loc joi, ora 18.30, în Sala „Nicolae Romanescu” a bibliotecii.

Festivalul de Teatru „Mereu tânăr” se deschide astăzi, la Casa de Cultură a Studenților, pe a cărei scenă vor fi prezentate două spectacole: „Pacea cu zmeii” – trupa „Cutezătorii” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova (orele 16.30-17.30) și Zbuciumul și aspirațiile domnului Spirache” – Cercul Dramatic ,,Barbu Delavrancea” al Primăriei Sectorului 2 București, Centrul de zi „Sf. Mihail și Gavril” (orele 18.00 – 19.30).

Tot aici, mâine, 15 octombrie, vor juca trupele „Ambiţioşii” a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” din Brăila – „Certificatul” (orele 11.30-12.30), „Cutezătorii” a bibliotecii doljene – „Încurcă-lume” (orele 16.30-17.30) și „Arlechin” a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ – „O batistă în Dunăre” (orele 18.00-19.00).

Ultimul spectacol din festival va fi prezentat joi, 16 octombrie, pe scena Operei Române Craiova. Este vorba despre „Shtraklica – Povestea Pălăriilor” al trupei de teatru „Krustyo Pishurka” a Casei de Cultură” Postoyanstvo 1856” din Lom (Bulgaria), care va putea fi văzut între orele 17.00 și 18.00.

Accesul publicului la toate spectacolele din cadrul acestei a II-a ediții a Festivalului de Teatru „Mereu tânăr” va fi liber.