Controale în spitalele în care a crescut numărul internărilor de zi

0
339


După ce numărul internărilor de zi a crescut destul de mult în ultima perioadă, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au decis să trimită echipe de control în mai multe spitale din întreaga ţară.

Potrivit oficialilor CNAS, de la o lună la alta, în unele spitale s-a triplat numărul de internări, fapt ce a generat suspiciuni. Mai ales că de anul acesta banii sunt separaţi pentru internări de o zi şi internarea continuă.

Spitalizarea de zi reprezintă opţiunea de evitare a internării continue în cazurile în care sunt necesare monitorizări ale afecţiunilor cronice de diverse patologii clinice, explorare diagnostică sau terapeutică, explorare preoperatorie, intervenţii de microchirurgie, controale postoperatorii, care nu se pot realiza în regim ambulator.

Prin accesarea serviciilor de spitalizare de zi pacientul nu este nevoit să petreacă mai mult timp decât este necesar în secţia de spitalizare de zi, serviciile clinice/paraclinice fiind efectuate într-o singură zi, nefiind necesară internarea pe termen lung.

Spitalizarea de zi este un serviciu de care pot beneficia toţi pacienţii asiguraţi care necesită investigaţii amănunţite, monitorizarea afecţiunilor cronice, explorare preoperatorie, intervenţii de microchirurgie sau controale postoperatorii.