Ing. Cătălin Matei, directorul Direcţiei Silvice Dolj, contează de-a dreptul pe realizarea unui program de împăduriri de peste 250 ha, în această toamnă, dintr-un program de 355 ha. Impedimentul obiectiv în calea silvicultorilor doljeni l-a constituit revărsarea Dunării, în câteva rânduri, şi imposibilitatea pregătirii terenului în zonele destinate împăduririi. Aşa se spune. Despre „tăierile abuzive” de masă lemnoasă, ing. Cătălin Matei opinează cu fermitate că fenomenul s-a stabilizat. Doljul contează pe un fond silvic teafăr de aproximativ 91.000 ha, din care 10.000 ha sunt păduri private. Într-o abordare silvică „corectă” nu se stă deloc rău, dar, fireşte, prin noul sistem de control, „Radarul pădurilor”, dublat de posibilitatea sesizărilor la 112 a oricărui transport de masă lemnoasă suspectat a fi ilegal, se năzuieşte la contracarearea oricăror tăieri ilegale. Cu două pepinere (Zăval şi Negoieşti) apte de a furniza necesarul de puieţi, dintr-o gamă diversificată de specii, adaptate condiţiilor pedo-climatice, lucrurile par într-o oarecare ordine logică. Se vorbeşte şi de noul Cod silvic, menit să stopeze tăierile abuzive de păduri, dar şi precedentul Cod silvic prevedea aceleaşi măsuri. Dacă ţinem cont de faptul că primul Cod silvic, cel din 1910, a dăinuit până în 1962, când a fost abrogat, putem realiza că politica silvică în România a avut stabilitate. Ceea ce survine nou în recentul Cod silvic este faptul că fiecare ocol silvic va fi obligat să aibă smartphone şi să folosească aplicaţia „Radarul pădurilor”. Prin HG 470/2014 s-a stabilit ca, începând cu data de 8 octombrie a.c., toate transporturile de lemn, cu excepţia celui „de foc”, în volume de până la 3 metri cubi, deplasate cu atelajele, să se facă obligatoriu folosind acest sistem informatic. Monitorizarea va fi aşadar deplină. De regulă, fondul silvic al Doljului nu face obiectul unor analize riguroase la nivelul organelor administraţiei publice locale, considerându-se probabil că este o competenţă exclusivă a ministerului de resort. Şi da şi nu, fără a mai întinde discuţia. Câteva primării, nu multe la număr, s-au arătat interesate la un moment dat de organizarea propriilor pepiniere, în vederea valorificării unor terenuri degradate şi a recreării unor perdele de protecţie. Iniţiativa, timidă mai de grabă, s-a pierdut, fără a se extinde. Raportul de audit privind situaţia patrimonială a fondului forestier din România în perioada 1990-2012, realizat de Curtea de Conturi, atestă tăieri ilegale pe o suprafaţă de 366.000 ha, valorificându-se cantitatea de 80 milioane metri cubi de lemn, ceea ce ar corespunde sumei de 5 miliarde euro, luându-se în calcul preţul cel mai mic, de 70 euro/metru cub de lemn de foc, dar cifra este considerată departe de a fi reală. O lege nescrisă a pădurii prevede că între exploatarea de masă lemnoasă anuală şi plantările silvice anuale trebuie să existe în permanenţă un raport constant, subunitar. Recent, în Capitală, un grup de tineri au protestat împotriva tăierilor şi defrişărilor ilegale din România, afişând un banner cu mesajul „Pădurile plâng”. Protestatarii revendicau inventarierea suprafeţelor defrişate, controlul firmelor implicate în gestionarea pădurilor, a comerţului, transportului şi prelucrării lemnului, condamnând „mafia pădurilor”. Semnalul nu era unul de neluat în seamă. Fiind un studiu realizat de Greenpeace în România demonstrează că în fiecare oră se taie 3 ha de pădure, iar din informaţiile prezentate de RNP-Romsilva rezultă că zilnic se exploatează, în medie, 41 ha, din care o mare parte o reprezintă tăierile nelegale/ furturile. Că românul e frate cu codrul rămâne doar o zicere care gâdilă urechile şi nimic mai mult.