Termo se pregătește să înceapă probele la cald

0
394

Începând cu data de 15 octombrie, SC Termo va efectua probe la cald pe instalațiile de agent termic. În funcție de cum vor evolua temperaturile, craiovenii ar putea chiar să primească și căldură în calorifere.

Potrivit directorului Mihai Neațu, instalațiile care alimentează blocurile din Craiova cu agent termic sunt, în acest moment, sub presiune, adică sunt pline cu apă, dar mai este nevoie să se facă încă un test, cel cu apă caldă. ”Vom umple conductele și cu apă caldă pentru a vedea cum se comportă sistemul. După cum se știe, țevile sunt foarte vechi și este posibil să apară tot felul de avarii pe traseul lor. Vrem să evităm acest lucru și, de aceea, trebuie să facem această verificare care este, de altfel, și obligatorie”, a menționat directorul SC Termo. Testul cu apă caldă se va face, începând din ziua amintită, în tot orașul, respectiv la toate blocurile care primesc căldură din rețea.

Locatarii vor repara defecțiunile din subsol

Locatarii sunt obligați să remediezetoate defecțiunile care apar în subsolurile tehnice ale blocurilor de locuințe, în circuitele de apă caldă sau agent termic pentru încălzire. ”Competența noastră se oprește la branșamentul de la scara blocului, prin urmare subsolurile sunt în proprietatea asociațiilor de proprietari. Dacă se semnalează probleme, ei pot să ne sesizeze și, ca de fiecare dată, noi îi putem ajuta”, a mai spus directorul SC Termo Craiova. Toate pierderile din instalațiile interioare ale blocurilor de locuințe vor fi suportate de către asociația de locatari/proprietari și agenți economici beneficiari ai sistemului centralizat de încălzire.

Căldura va fi furnizată în funcție de temperatură

Odată făcută această verificare, Termo va fi pregătit să înceapă furnizarea propriu-zisă a agentului termic. Regula spune că beneficiarii primesc agent termic în calorifere dacă, timp de trei nopți consecutive, mercurul coboară sub 10 grade Celsius, temperatură care este considerată una de sezon rece. „Este imporant să terminăm verificările și, în felul acesta, să fim pregătiți pentru orice. Dacă se va răci vremea, noi vom fi gata să pornim sistemul”, a precizat Mihai Neațu. Prognozele meteo pe care furnizorul de căldură le-a primit spun însă că vremea va fi frumoasă, cu temperaturi ridicate pentru săptămâna care urmează. În iarna trecută, furnizarea căldurii a început cu data de 1 noiembrie, dată considerată începutul sezonului rece.