Partidul eurofob Ukip a obţinut primul mandat în Parlamentul britanic

0
360


Partidul antiimigraţie şi eurofob Ukip intră, pentru prima dată, în Parlamentul britanic, în urma victoriei reprezentantului său, Douglas Carswell, într-un scrutin legislativ parţial, potrivit rezultatelor publicate în noaptea de joi spre vineri. Ales cu un scor de 60% din voturi, Carswell, un deputat în exerciţiu, era favoritul acestui scrutin, organizat în circumscripţia Clacton, pe coasta de est a Angliei, pe care l-a provocat chiar el, după ce a plecat de la Partidul Conservator, aflat la putere, la sfârşitul lui august. Victoria acestui eurosceptic convins permite Ukip să obţină primul mandat de deputat la Westminster de la înfiinţarea formaţiunii, în 1993. Ea validează succesul înregistrat de formaţiune în alegerile europene, partidul antiimigraţie clasându-se primul, şi-i permite liderului Nigel Farage să-şi anunţe candidatura în alegerile generale din 2015, prin care intenţionează să-şi continue „ofensiva împotriva Westminsterului”. În schimb, Ukip a fost învins, cu un scor strâns, în circumscripţia Heywood and Middleton, în nord-vestul laburist, în alt scrutin legislativ parţial, organizat în urma decesului lui Jim Dobbin, deputat laburist din 1997.