Rivalitatea dintre România şi Ungaria se consumă în seara aceasta într-un nou meci din preliminarii, pe Arena Naţională
România este favorită din toate punctele de vedere în meciul cu Ungaria, un derby din punct de vedere al rivalităţii istorice cu ţara vecină. Naţionala noastră are liniştea dată de clasament, după un succes la Atena, în timp ce maghiarii au pierdut acasă cu Irlanda de Nord. Apoi, deşi Ungaria are palmares total mai bun, cu 11 victorii, 5 egaluri şi 6 succese „tricolore”, în ultimele 5 meciuri, (din 1981 şi până în 1998 cele două naţionale nu s-au mai întâlnit) România a câştigat de 3 ori şi a remizat în două rânduri. Naţionala noastră are şi atuul psihologic al ultimei întâlniri, adjudecată acum un an cu 3-0, tot pe „Arena Naţională”. De asemenea, între cele două loturi este o diferenţă de valoare. Dacă ungurii mizează doar pe doi jucători de clasă, Dzsudszak de la Dinamo Moscova şi Szalai de la Hoffenheim, România are mai mulţi fotbalişti care au evoluat sau încă joacă la nivel important. Astfel, Tătăruşanu (Fiorentina), Chiricheş (Tottenham), Raţ (PAOK), Goian (Asteras) şi jucătorii de la Steaua sau Astra sunt implicaţi în actualul sezon de Europa League. Totodată, Bogdan Stancu a fost printre golgheterii campionatului turc anul trecut, iar Maxim este în lotul lui Stuttgart. Aportul publicului este un alt avantaj al României, care are şi continuitate pe banca tehnică, în timp ce Ungaria îl are doar ca interimar pe fostul jucător al Herthei Berlin, Pal Dardai.
Piţurcă: „Suntem favoriţi, putem face un pas uriaş spre calificare”
În conferinţa de presă de ieri, Victor Piţurcă a prefaţat partida împotriva Ungariei. „Am pregătit meciul bine, sper ca cei care vor intra pe teren să joace la un nivel înalt, aşa cum au făcut-o la meciul din campania trecută. Mai am anumite posturi la care nu am ecuaţia rezolvată. Postul de fundaş dreapta este unul dintre ele. Keşeru a marcat multe goluri, e un atu pentru el, dar să nu uităm că împotriva lui Dinamo Kiev – un adversar puternic, nu a marcat. Raţ va purta banderola de căpitan, deşi iniţial mă gândisem la Chiricheş pentru că el a fost căpitan la acel 3-0 din 2013”, a spus Victor Piţurcă. Selecţionerul a vorbit şi despre pericolul care vine din partea naţionalei maghiare, foarte bună la fazele fixe. „Punctul forte al echipei adverse este reprezentat pe fazele fixe. Au jucători de calitate de la mijloc în sus. Nu este un lucru bun pentru noi revenirea lui Szalai. Au jucători valoroşi. Dacă nu eşti atent la Dzsudzsak, în fiecare fracţiune de secundă poate să facă diferenţa. La fel Gera, un jucător cu mare experienţă, cu execuţii formidabile din afara careului. Szalai e foarte puternic. Lovrencics e un jucător periculos. La prima vedere suntem favoriţi, dar nu avem siguranţa unui rezultat favorabil. Pentru asta trebuie să muncim. Ungaria va veni să îşi vândă scump pielea, un rezultat negativ i-ar cam scoate din cărţile calificării”. Piţucă a mai precizat că nu ţinteşte primul loc în grupă, obiectivul său fiind calificarea la Euro 2016, de pe oricare din primele două locuri: ”Mă interesează primele două locuri, nu neapărat primul loc. Dacă vom câştiga, vom face un pas uriaş spre calificare, dar nu decisiv. Vestea proastă e că Ciprian Marica, unul dintre căpitanii echipei, s-a accidentat şi nu va participa la meciul cu Finlanda. Cred că nu va fi apt nici pentru celelalte meciuri de luna viitoare” a mai spus selecţionerul. Victor Piţurcă le-a transmis şl un mesaj fanilor: „Sper să nu se repete incidentele de la precedenta întâlnire şi ca publicul să înţeleagă că este doar un joc de fotbal”.
Preliminariile Euro 2016, grupa F
România – Ungaria
„Arena Naţională”, ora 19 (TVR 1)
România: Tătăruşanu – Chiricheş, Goian, D. Grigore, Raţ – Hoban, Pintilii – Chipciu, Sânmărtean, Maxim – B. Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă.
Ungaria: Kiraly – Korcsmar, Varga, Juhasz, Kadar – Gyurcso, Kovacs – Gera, Lovrencsics, Dzudzsak – Szalai. Antrenor: Pal Dardai.
Arbitru: William Collum (Scoţia).
Clasament
1. Finlanda 1 1 0 0 3-1 3
2. Irl. De Nord 1 1 0 0 2-1 3
3. România 1 1 0 0 1-0 3
4. Grecia 1 0 0 1 0-1 0
5. Ungaria 1 0 0 1 1-2 0
6. Ins. Feroe 1 0 0 1 1-3 0
Celelalte meciuri din grupa F: Finlanda – Grecia (ora 21.45), Irlanda de Nord – Insulele Feroe (ora 21.45).