Derby de Oltenia se joacă amical la Severin

0
381

După ce s-au întâlnit în prima etapă de campionat, pe „Ion Oblemenco” şi au terminat la egalitate, 1-1, Universitatea Craiova şi Pandurii vor avea astăzi o nouă dispută, una amicală de această dată, pe teren neutru. De la ora 15, pe arena „Municipal” de la Drobeta Turnu Severin, cele două echipe din Oltenia vor profita de întreruperea campionatului pentru a se întâlni un meci de verificare. Cei doi antrenori ai Craiovei, Sorin Cârţu şi Emil Săndoi, au antrenat Pandurii, Săndoi fiind pe bancă şi la promovarea gorjenilor în Liga I, în 2005. De asemenea, tehnicianul actual al gorjenilor, Petre Grigoraş, a fost ofertat în primăvară de formaţia din Bănie, dar a declinat propunerea. Fiecare echipă va avea câteva absenţe, provocate de accidentări şi de convocările la loturi. Astfel, duelul balticilor nu va avea loc, atacanţii lituanieni ai celor două formaţii fiind convocaţi la naţională. „Pandurul” Deividas Matulevicius a fost integralist şi a dat pasa unicului gol în meciul câştigat joi de Lituania contra Estoniei, în timp ce Nerijus Valskis nu a fost nici măcar pe bancă. Universitatea Craiova, care de miercuri se află în cantonament la Băila Herculane, va fi lipsită şi de Bawab (la naţionala Iordaniei), Nuno Rocha (la naţionala Capului Verde), Kay, (accidentat) şi Ivan (la naţionala under 19). De asemenea, Christou Paraskevas şi Mihai Răduţ de la Pandurii sunt accidentaţi. „Cel mai probabil vom folosi echipe diferite în cele două reprize ale amicalului cu Pandurii, pentru a verifica majoritatea jucătorilor din lot” spune Sorin Cârţu, care are la dispoziţie jucătorii: Bălgrădean, Brac, Straton, Achim, Dănănae, Acka, Frăsinescu, Izvoranu, Avrămia, Vătăjelu, Velcovici, Băluţă, Brandan, Madson, Pleşan, Mateiu, Bancu, Varga, Sin, Ferfelea, Curelea, Herghelegiu, Târnăcop, Gângioveanu, Cârstea.

Ambele echipe au primit recent veşti bune în privinţa infrastructurii, Universitatea Craiova urmând a beneficia de un stadion nou, de la 30.000 de locuri, care va costa 55 de milioane de euro, în timp ce la Târgu Jiu va fi modernizată arena „Tudor Vladimirescu”, în 2015 începând lucrările de mărire a capacităţii şi de acoperire, care vor costa 15 milioane de euro.