„Don Giovanni” la Opera Română Craiova, cu amprenta eleganței și rafinamentului designerului Cătălin Botezatu

0
524

După ce, ca designer, s-a școlit la înalta clasă a celebrului Gianni Versace, după prezentări de modă organizate pe toate continentele și o mulțime de premii obținute de-a lungul prodigioasei sale cariere în domeniu, după ce a creat costume de teatru de referință pentru „Marchizul de Sade” la Odeon, în regia lui Beatrice Rancea, și „Cabaret” la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din București, Cătălin Botezatu a acceptat o colaborare cu Opera Română Craiova.

Prilejul: opera „Don Giovanni”, de W.A. Mozart, care deschide, astă-seară, noua stagiune a instituției. Spectacolul se anunță a fi unul eclatant și asta nu numai datorită celor peste 70 de costume și accesoriilor create de renumitul designer – potrivit acestuia, unele „foarte strălucitoare”, realizate cu „multă eleganță și cu rafinament”. Vor contribui deopotrivă distribuția cu nume sonore, naționale și internaționale, concepția regizorală – cea a lui Plamen Kartaloff, directorul Operei Naționale din Sofia (Bulgaria), demersul scenografic al lui Răsvan Drăgănescu, Orchestra Operei craiovene – cu maestrul Gheorghe Stanciu la pupitrul dirijoral, și, nu în ultimul rând, celebrul hairstylist de origine franceză Laurent Tourette, care va realiza coafurile artiștilor. De asemenea, noul sistem de lumini pe care Opera îl deține, printr-o investiție majoră, de peste 100 de mii de euro, susținută de municipalitatea craioveană.

Premiera de astă-seară, ora 19.00, va fi urmată de alta, într-o nouă distribuție, sâmbătă, 11 octombrie, însă pentru niciuna nu se mai găsesc bilete la vânzare. Următoarea reprezentație la Craiova este anunțată pentru data de 4 decembrie. În 2015, spectacolul se va juca în cadrul unui turneu de aproximativ trei săptămâni în Germania, alături de „Boema” de Giacomo Puccini și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini.

Până atunci însă, costumele din „Don Giovanni” vor fi văzute la Bruxelles, acolo unde, pe 27 și 28 noiembrie, primarul Lia Olguța Vasilescu și reprezentanții Asociației „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021” vor lansa oficial candidatura orașului la acest titlu. „Sunt fan Craiova și pe jumătate oltean, din partea mamei”, a declarat Cătălin Botezatu, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, acesta urmând să participe atât astă-seară, cât și sâmbătă la premiera spectacolului. Tot săptămâna aceasta, celebrul designer și echipa sa vor realiza un shooting în Parcul „Nicolae Romanescu” pentru emisiunea de la Kanal D, „Supermodels by Cătălin Botezatu”.

O montare cel puțin la fel de seducătoare ca personajul principal al operei…

Operă în două acte de Wolfgang Amadeus Mozart, pe libretul lui Lorenzo da Ponte, după mitul lui Don Juan, inspirat de principalele surse muzicale, literare și populare ale timpului, „Don Giovanni” se anunță a fi, pe scena Operei Române Craiova, o montare cel puțin la fel de seducătoare ca și personajul său principal. Se vrea a avea, totodată, impact major în deschiderea noii stagiuni lirice a instituției, venind după două evenimente de succes: opera verdiană „Otello” – premieră absolută la Craiova, în regia tânărului Rareș Zaharia, care a inaugurat stagiunea precedentă, și grandiosul show de muzică și dans „Carmina Burana”, de Carl Orff, din 1 iunie a.c., în Piața „Mihai Viteazul”.

«Ca manager, preocuparea principală este de a atrage în instituție persoane de un profesionalism cât se poate de ridicat, care și-au probat valoarea pe foarte multe scene din România și din Europa. Așa am ajuns să avem o colaborate cu maestrul Plamen Kartaloff, regizor și director al Operei Naționale din Sofia. În același timp, colaborăm cu designerul Cătălin Botezaru. Deși programul său este unul foarte încărcat, și-a făcut timp și a realizat pentru spectacolul „Don Giovanni” niște costume… cred că a folosi cuvântul strălucitoare este prea puțin!», a declarat Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.

Concepție teatral-muzicală cu artiști pe cât de tineri, pe atât de talentați și energici

Spectacolul are o dublă distribuție, astfel că ambele reprezentații – din 9 și 11 octombrie, ora 19.00 – sunt considerate premiere. Din cele două distribuţii fac parte artiştii Vasily Dobrovolsky / Daniel Pop (Ucraina) – în rolul Don Giovanni; Irina Polivanova (Rusia, debut) /  Letizia Quinn (Germania, debut) – Donna Anna; Liviu Indricău (București, debut) / Florin Ormenișan / Don Ottavio; Kakhaber Shavidze (Georgia) – Il Commendatore; Renata Vari (debut) / Rodica Butu (București, debut) – Donna Elvira; Daniel Mateianu (Opera Națională Română Iași, debut) – Leporello; Noemi Modra (debut) / Cristina Grigoraș (Opera Națională Română Iași) / Zerlina; Filip Panait (București, debut) / Dragoș Drăniceanu (debut) – Masetto; Mădălina Zamfir – Cameriera.

Deși, în majoritate, soliștii sunt foarte tineri, aceștia s-au dovedit a fi și „plini de energie”, „aducându-și întreaga contribuție pentru a realiza un spectacol de tipul dramma giocoso, așa cum a și scris, de altfel, Mozart titlul operei”, a mărturisit dirijorul bulgar Plamen Kartaloff. „Am acceptat să regizez pentru că văd un entuziasm foarte mare în acest teatru și am vrut să-mi pun în slujbă tot profesionalismul pentru realizarea spectacolului”, a mai spus acesta.

Plamen Kartaloff

Plamen Kartaloff și-a dorit să creeze la Craiova un spectacol foarte dinamic, cu artiști care nu sunt doar cântăreți, ci și actori. „Acest titlu de dramma giocoso deja dă conceptul regiei. Asta înseamnă să lucrezi așa cum lucrează actorii în teatrul dramatic. De foarte mult ori, textul nu este atât de importat, ci mai mult subtextul. Ceea ce teatrul modern de operă solicită astăzi din partea tuturor soliștilor este acțiune, nu doar actul de a cânta. Acțiunea primează. Pot spune că soliștii noștri au reușit să creeze fiecărui personaj o personalitate aparte. Nu doar extraordinari cântăreți, ci și foarte buni actori reușesc să dea viață operei lui Mozart”, a adăugat regizorul.

Prima instituție de spectacol din provincie cu care designerul colaborează

Tocmai această acțiune pare să îi dea cele mai mari emoții designerului Cătălin Botezatu. „Trebuie să fie costume care să reziste, și la propriu, și la figurat!”, a mărturisit acesta. „Veți vedea foarte multă mișcare, care mie… mi-a dat fiori de câte ori am văzut repetițiile. Sunt tot felul de salturi… Atunci când încerci să faci costume tip haute couture pentru o piesă de teatru sau pentru o operă, în care protagoniștii sunt în mare mișcare, e ca și cum cineva ar smulge bucată cu bucată din haine!”, a mai spus celebrul designer. Tumultului de pe scenă se speră să-i reziste cu brio și coafurile „elaborate și extrem de frumoase” pe care le va realiza celebrul Laurent Tourette, cunoscut hairstylist de origine franceză, în București având un renumit salon haute coiffure francaise.

Cătălin Botezatu a recunoscut că a colabora la realizarea operei „Don Giovanni” a fost o mare provocare, „deoarece nu e vorba de niște costume obișnuite de teatru, ci de operă”. A acceptat-o deoarece consideră Opera Română Craiova „o instituție puternică”. De altfel, aceasta este prima instituție de spectacol din provincie cu care designerul colaborează. «Au fost multe propuneri pentru colaborări la realizarea unor costume în spectacole de teatru sau în filme, dar nu am timp. Acum am făcut un slalom printre proiectele pe care le am ca să pot realiza aceste costume, pentru că au fost foarte grele. În „Marchizul de Sade” (n.r. – montat la Teatrul Odeon din București, în regia lui Beatrice Rancea, cu premiera la 23 martie 2005), îmi amintesc, am lucrat cu mari actori ai teatrului românesc și a fost foarte greu, pentru că erau extrem de pretențioși. Aici, în schimb, toată lumea a fost foarte cooperantă. Accept orice provocare, în măsura în care am timp», a declarat, ieri, la Craiova, Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu

Trei manechine din „Supermodels by Cătălin Botezatu”, pe scena Operei craiovene

Pentru opera „Don Giovanni” – a cărui acțiune este plasată într-un labirint, cel care duce în interiorul sinelui, într-o călătorie cu nu puține obstacole –, Botezatu a creat peste 70 de costume, pentru ambele distribuții, dar și accesorii. „Sunt niște costume foarte strălucitoare. Jumătate din ele duc cu gândul la rochii de seară, tip haute couture, foarte elaborate, lucrate handmade. S-a mers pe negru, argintiu, auriu, pe stofe destul de rafinate, pe brocarturi. Va fi foarte multă eleganță, rafinament adaptat acestei opere, melanjului de stiluri…”, a dezvăluit designerul. „Dacă vă gândiți că aceste costume au costat o avere, vă spun că nu este așa!”, a ținut să adauge managerul Operei craiovene, Antoniu Zamfir, fără a preciza suma pentru care instituția a semnat contractul cu designerul.

Botezatu a anunțat și o surpriză: «Pentru că noul meu proiect de fashion, „Supermodels by Cătălin Botezatu” a început deja, m-am gândit ca una din provocările modelelor să fie și această premieră, drept pentru care trei din cele mai bune manechine vor intra în spectacol. Să vedem cum se vor descurca!».

În timpul dintre cele două reprezentații ale spectacolului, Cătălin Botezatu și echipa sa vor filma un episod din emisiunea „Supermodels by Cătălin Botezatu” difuzată de Kanal D. Locul ales: Parcul „Nicolae Romanescu”, pe care îl consideră „extrem de ofertant” și pe ale cărui alei manechinele vor defila purtând costume din alte producții artistice ale Operei Române Craiova.

Va susține la Bruxelles candidatura Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Obișnuit să-și etaleze creațiile pe înaltele podiumuri ale lumii – din SUA până în Namibia, din Africa de Sud, Islanda și până în Indonezia, fără a uita de prezentările de modă în toate marile capitale europene –, Cătălin Botezatu va arăta noile sale creații din „Don Giovanni” și peste hotare. Mai întâi la Bruxelles, acolo unde, luna viitoare, va fi lansată candidatura Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Proiectul, unul de anvergură, este organizat de Asociația „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”, Asociația Ambasadorilor Culturii Naționale și Institutul Cultural Român.

«În seara de 27 noiembrie, pe scena Sălii Flagey va avea loc o gală de operă, unde ne vor reprezenta Corul și Orchestra Operei Române Craiova și câțiva soliști”, a declarat Antoniu Zamfir, referindu-se la soprana Alexandra Coman, baritonul Ștefan Ignat, precum și la maestrul Gheorghe Zamfir. «Pe 28 noiembrie, tot seara, la Cercle Royal Gaulois, vom avea un dineu românesc în care, alături de Cătălin Botezatu, unul dintre punctele de atracție ale serii va fi prezentarea costumelor din opera „Don Giovanni” de către manechine. Designerul le va alătura și alte costume creație proprie, pe care le va prezenta ca un brand românesc», a adăugat Zamfir, totodată președinte al Asociației „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.

Ca urmare a succesului pe care l-a avut cu „Figaro” în 1786, Mozart a colaborat din nou, un an mai târziu, cu libretistul Lorenzo da Ponte, de data aceasta pentru o lucrare ce explorează partea întunecată a comediei tradiționale, „Don Giovanni”. Inspirată de legendele vremii legate de personajul fictiv Don Juan, opera lui Mozart descrie faptele unui afemeiat înveterat, care distruge viețile celor din jur ajungând să fie condamnat pentru aceasta la pedeapsa veşnică. „Unul dintre cele mai bune trei lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu” – celelalte două fiind Hamlet” şi marea –, aşa cum o numea Gustave Flaubert într-o scrisoare adresată poetei Louise Colet, „Don Giovanni” a avut prima reprezentație în Praga, sub bagheta lui Mozart însuşi. Însă, ca mulți alți compozitori care au revenit asupra unor compoziții muzicale, Mozart a revizuit şi el lucrarea pentru premiera de la Viena, din 1788, compunând încă două arii cu recitativele corespunzătoare: aria lui Don Ottavio, „Dalla sua pace”, şi aria Elvirei, „In quali eccessi… Mi tradi quell’alma ingrata”. Producțiile create apoi aveau să folosească fie prima, fie a doua versiune.