Și mediciniștii au început un nou an universitar / O nouă generație de medici, în băncile UMF Craiova

0
467

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova şi-a deschis, ieri, porţile pentru o nouă generaţie de studenţi care au îmbrățișat cariera de medici, fiind vorba de peste 600 de absolvenți de liceu. Concursul de admitere a fost – după cum se știe deja – unul cu un grad ridicat de dificultate. Acest lucru a făcut ca tinerii din anul I să fie admiși dintre cei mai buni candidați din țară, Universitatea de Medicină şi Farmacie fiind instituția de învățământ superior ce se bucură de apreciere și respect la nivel național. Ca o garanție a acestui fapt, reprezentanţii universităţii craiovene amintesc rezultatele obținute de absolvenți la concursul de Rezidențiat, unde au fost admiși majoritatea dintre cei înscriși.

Anul acesta, instituţia de învăţământ superior medical din Craiova are, în anul I de studiu, 680 de studenți care au concurat, în vară, pentru locurile la buget și taxă. Cei mai mulți, 290 de boboci, sunt la Facultatea de Medicină (210 admiși la buget și 80 admiși la învățământul cu taxă), dar și la alte specializări: 75 la Medicină Dentară (35 admiși la buget și 40 admiși la învățământul cu taxă), 44 la Tehnică Dentară (9 admiși la buget și 35 admiși la învățământul cu taxă), 99 la Farmacie (29 admiși la buget și 70 admiși la învățământul cu taxă ), 119 la Asistenţă medicală (24 admiși la buget și 95 admiși la învățământul cu taxă), 24 de studenți la specializarea Moașe (14 admiși la buget și 10 admiși la învățământul cu taxă), 29 la Balneo-Fiziokinetoterapie (19 admiși la buget și 10 admiși la învățământul cu taxă). Notele de admitere spun și ele multe despre calitatea studenților care au pășit ieri în primul an de studiu. La cele 210 de locuri la buget de la Facultatea de Medicină, ultima medie de admitere a fost anul acesta 9,13, iar prima – nota 10.

Rectorul UMF Craiova: „O instituție de prestigiu cu programe de top”

Ion Rogoveanu

Deschiderea anului universitar al mediciniștilor a avut loc, conform tradiției, în Aula Magna din corpul de clădire aflat în imediata apropiere a Spitalului Județean din Craiova. Sala a fost plină de studenți și profesori care au ținut să fie prezenți la emoționantul moment al intonării imnului „Gaudeamus Igitur”, în timpul căruia toți participanții s-au ridicat în picioare. „Odată cu deschiderea anului universitar, începe să se scrie istoria devenirii profesionale a studenților care, peste ani, vor deveni medici. Este o misiune grea și pentru noi, cadrele universitare, aceea de a ne ridica la înălțimea așteptărilor unor tineri plini de entuziasm. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este o instituție de prestigiu ce oferă programe de top pentru absolvenții de liceu din Oltenia, dar și din străinătate. Mulți dintre absolvenții noștri ne reprezintă cu succes în spitale din Uniunea Europeană și din întreaga lume. Știm că doar împreună putem reuși, numai formând o echipă putem ajunge la destinația propusă – excelența. Noi, profesorii, suntem aici pentru a oferi întreaga noastră experiență”, le-a spus studenților și cadrelor universitare prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

Studenții străini, convinși de Medicina craioveană

Și în această toamnă, mulți studenţi străini au ales să învețe Medicină la Craiova, într-o instituție de învățământ pe care o recomandă rezultatele obținute, calitatea cadrelor universitare și, nu în ultimul rând, baza modernă de studiu. Ca și în alți ani, tineri pe mai multe continente – din Africa, Europa, Asia şi America de Nord – sunt colegi de an cu studenții craioveni. Ei provin din ţări precum Angola, Arabia Saudită, Camerun, Canada, Egipt, Iran, Irak, Germania, Franţa, India, Kenya, Maroc, Iordania, Grecia, Irlanda, Nigeria, Norvegia, Portugalia, Siria, Statele Unite, Suedia, Tunisia, Norvegia sau Ucraina. Ceea ce i-a convins să-și părăsească țările de origine este și faptul că diplomele de absolvire aici sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Și nu este puțin lucru ca un absolvent al UMF Craiova să meargă să se angajeze în spitalele europene. Pentru că are calificarea recunoscută, nu mai este nevoit să dea alte examene de diferenţă în oricare stat din spaţiul european. În plus, în urma colaborărilor cu alte universităţi cu profil medical din străinătate, mobilităţile studenţilor, cadrelor didactice şi a rezidenţilor în afara ţării au crescut anual.

Colaborări cu universități importante din Europa

În urma colaborărilor cu alte universităţi cu profil medical din străinătate, mobilităţile studenţilor, cadrelor didactice şi a rezidenţilor în afara ţării au crescut anual. Ca în fiecare an, şi de data aceasta reprezentanții UMF Craiova spun că se va acorda o atenţie deosebită activităţii ştiinţifice de cercetare, activităţii didactice, iar studenţii vor fi încurajaţi să obţină performanţe pe plan naţional şi internaţional. Acum, la început de an universitar, studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie sunt aşteptaţi cu o infrastructură educaţională bine pusă la punct. În ultimii ani, spaţiile de învăţământ au fost modernizate în proporţie de peste 90%, resursele UMF fiind acum reorientate către întreţinere curentă, informatizare şi diversificarea activităţilor de învăţământ şi de cercetare. Studenţii medicinişti beneficiază de pregătire la standarde europene, cu spaţii de locuit amenajate şi nou mobilate, de o cantină renovată, de arii moderne de relaxare şi pentru activităţi sportive, dar şi de tehnologii informatice şi sisteme de documentare individuală.

RADU ILICEANU  şi LAURA MOȚÎRLICHE