Dosarul lui Klaus Iohannis privind incompatibilitatea va fi judecat în recurs la ICCJ

0
427

Dosarul liderului PNL şi candidat al Alianţei Creştin Liberale (ACL) la preşedinţie, Klaus Iohannis, va fi judecat în recurs de instanţa supremă, care va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor la societăţile Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat. Instanţa a stabilit, ieri, să admită în principiu judecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul în care îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate. „Dispune comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, către intimatul-reclamant Klaus Werner Iohannis şi către intimata-pârâtă Inspecţia de Integritate, cu menţiunea ca părţile să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). După transmiterea acestor puncte de vedere, dosarul va intra în faza de judecată a recursului, judecătorii instanţei supreme urmând să decidă definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate. În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla la Înalta Curte. „Pot să vă spun că voi candida indiferent ce o să se întâmple. Candidatura mea este depusă, este definitivă şi voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa că mâine se va întâmpla ceva deosebit la ICCJ”, declara Iohannis, la Adevărul Live, adăugând că el porneşte de la premisa că va câştiga procesul. „Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat şi încă foarte bine acest proces. Nu există nici o chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine nici un motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică”, a precizat liderul PNL. Potrivit acestuia, „ceilalţi sunt mai îngrijoraţi”, iar el mai puţin. „Eu stau foarte solid cu acest caz, nu îmi fac nici un fel de probleme”, a subliniat Iohannis.