Doar unul din cei trei doljeni prinşi cu heroină a ajuns după gratii

0
372

Doar unul din cei trei tineri prinşi în parcare la Auchan, luni seara, cu aproape un kilogram de heroină, a ajuns după gratii. Judecătorii Tribunalului Mehedinţi au emis, marţi seară, mandat pe 30 de zile pe numele lui Alexandru Christian Logofătu, în timp ce faţă de Ion Daniel Neacşu, student la Teologie, s-a luat măsura arestului la domiciliu pe 30 de zile, iar Gelu Marinel Mandă a fost pus în libertate, sub control judiciar. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi au contestat hotărârea, contestaţia urmând să se judece la Curtea de Apel Craiova.

Magistraţii Tribunalului Mehedinţi au judecat, marţi seară, propunerea de arestare preventivă a celor trei tineri doljeni prinşi în parcarea hipermarketului Auchan cu aproape un kilogram de heroină. Judecătorii au hotărât să-l aresteze doar pe Alexandru  Christian  Logofătu, de 20 de ani, din Craiova, la locuinţa căruia s-au mai descoperit droguri în urma percheziţiei, faţă de ceilalţi doi fiind dispus arestul la domiciliu, respectiv eliberarea sub control judiciar: „Dispune arestarea preventivă a inculpatului LOGOFĂTU ALEXANDRU-CHRISTIAN pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.09.2014, până la 22.10.2014, inclusiv. Ia faţă de inculpatul MANDĂ MARINEL-GELU măsura controlului judiciar. Ia faţă de inculpatul NEACŞU ION-DANIEL măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.09.2014, până la 22.10.2014, inclusiv. Impune inculpatului NEACŞU ION-DANIEL obligaţia de a nu părăsi imobilul din comuna Leu, sat Leu, judeţul Dolj, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Mehedinţi. Imediat ce s-a anunţat hotărârea instanţei, procurorii DIICOT au făcut contestaţie, ce se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi, cu sprijinul colegilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi şi cu suportul SRI, au realizat, luni seara, un flagrant, în parcarea hipermarket-ului Auchan din Craiova, de pe Calea Severinului. Neacşu Ion Daniel (23 de ani), din comuna doljeană Leu, student la Facultatea de Teologie din Craiova, Logofătu Alexandru Christian (20 de ani) şi Mandă Marinel Gelu (23 de ani), ambii din Craiova, au fost prinşi în timp ce voiau să vândă 901 grame de heroină contra sumei de 40.000 de lei. Poliţiştii i-au „săltat”, apoi au făcut patru percheziţii la locuinţele acestora, la domiciliul lui Logofătu Alexandru fiind găsite şi ridicate încă 60 de grame de heroină, întreaga cantitate provenind din străinătate. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru a descoperi filiera pe care au primit doljenii drogurile.