Traian Băsescu a reuşit să ne pună „mintea pe moaţe”, cum se spune, vorbind despre „CV-urile incomplete” ale unor candidaţi la alegerile prezidenţiale, între aceştia aflându-se, potrivit domniei sale, şi un „ofiţer acoperit”. Şi toată lumea, dintr-odată stârnită, numai despre asta vorbeşte de câteva zile. Analiştii neamului, abonaţi la talk-show-urile televiziunilor de ştiri, şi-au dat şi ei cu părerea, unii augmentând suspansul, freamătul şi zbuciumul. S-au formulat şi dileme, legate de beneficiarii unei asemenea petarde lansate de şeful statului. Şi, dintr-odată, ne-am trezit jucând şah în faţa unei table fără piese. A blufat preşedintele? Cu puţine excepţii, dosarele tuturor celor care au candidat vreodată la o demnitate publică au fost verificate, dacă nu răs-verificate. General de brigadă (r.) Aurel Rogojan, autor al mai multor cărţi interesante, scrie pentru site-ul Cotidianul.ro articolul „Cazul ofiţerului acoperit în România, unic în lume”. De regulă cumpătat, echipat intelectual, în cunoştinţă de cauză când emite o părere, Aurel Rogojan afirmă că „în logica instituţiei ofiţerului acoperit, identitatea reală a acestuia este cunoscută de o singură persoană. Dincolo de aceasta, ofiţerul acoperit este un indicativ alfabetic şi numeric, un cod în care cunoscătorii, din interiorul serviciului, pot identifica departamentul şi persoana de legătură cu ofiţerul acoperit (…) Oameni politici şi de stat din întreaga lume, mai puţin din România, nu pot accede în cele mai înalte demnităţi dacă sunt repetenţi la disciplina «cultura securităţii naţionale»”. Cu alte cuvinte, despre o asemenea chestiune nu se vorbeşte în public şi nici nu poate ajunge temă de dezbatere. Vulgarizată, discuţia despre „acoperit” nu cade în desuetudine, cât ridică alte probleme: se poate vorbi, de către tot felul de neaveniţi, pe un subiect sensibil, altminteri protejat prin lege? În spaţiul comunicării publice oficiale tema „ofiţer acoperit” nu există. Din literatura recentă, şi avem în vedere cartea „Ultimul curier ilegal. Memoriile unui spion român”, a lui Cornel Nemetzi (Ed. Marist, 2013), ştiam că nici măcar conducerea unui serviciu secret nu are liste complete cu ofiţerii acoperiţi, care au nume de serviciu diferite, ce se schimbă periodic. Dacă admitem, şi trebuie să admitem, raţionamentul că preşedintele Traian Băsescu a avut în vedere „ilegalitatea” în care s-ar putea afla candidatul X sau Y, în sensul că nu ar trebui să opteze pentru dublă comandă, fiind acoperit, s-a excedat intenţia, prin amatorismul fără margini al celor avizi de cleveteală, în mintea cărora interesul naţional este de mult privatizat.
