Copiii Centrului social „Best Life”, premiaţi de Muzeul Olteniei

0
364

Copiii Centrului social multifuncţional „Best Life” pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei au petrecut martţi, 9 septembrie, momente deosebite la Muzeul Olteniei, unde au participat la festivitatea de premiere organizată la finalul Şcolii de Vară „BIOS ART”.

Cu acest prilej, beneficiarii asezământului social au primit din partea reprezentanţilor instituţiei de cultură craiovene daruri şi diplome de prieteni ai naturii, ca rezultat al implicarii în activităţile creative din cadrul Secţiei Ştiinţele Naturii. Copilaşii le-au mulţumit organizatorilor şi le-au răsplătit, la rândul lor, surprizele făcute prin prezentarea unui program artistic constând din cântece si poezii specifice toamnei. «Copiii s-au bucurat de participarea la acest eveniment festiv, dat fiind că în perioada de vară au fost implicaţi într-o serie de ateliere de creaţie animălute în fetru, de modelaj în lut, de pictură, acestea fiind câteva dintre atelierele organizate în această perioadă la Muzeul Olteniei. Îi mulţumim doamnei muzeograf Lila Gima, iniţiatorul proiectului   „BIOS ART în vacanţă”, pentru deschiderea şi dragostea pe care le-a arătat copiilor, cât şi pentru iniţierea acestor activităţi folositoare celor mici», a precizat Gabriela Firu, coordonatorul Centrului social pentru copii „Best Life”.

“Ne pregatim pentru începerea noului an şcolar”

Reprezentanţii Centrului au amintit de asemenea despre proiectele recreative şi educaţionale pe care şi-au propus să le dezvolte în perioada următoare. «Odată cu încheierea seriei de activităţi de vacanţă, ne pregatim pentru începerea noului an şcolar, prin sprijinirea copiilor în efectuarea temelor şi exerciţiilor suplimentare pentru materiile şcolare. Totodată, ne pregatim şi pentru derularea programelor pe care deja le-am iniţiat, cât şi pentru dezvoltarea unor noi proiecte recreativ – educaţionale. Ne-am propus astfel să continuăm colaborarea frumoasă cu Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”, care ne-a sprijinit în tot acest timp, şi cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, care de asemenea ne-a fost alături în cadrul activităţilor culturale din perioada de vacanţă», a subliniat coordonatorul Centrului social pentru copii „Best Life”.