Zeci de doljeni au ajuns la spital cu muşcături de căpuşe

0
422

Unii dintre doljenii muşcaţi de căpuşe au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a preveni apariţia unor afecţiuni mai grave. Medicii spun însă că, din fericire, nu au întâlnit în această vară cazuri speciale, spre deosebire de anii trecuţi când înţepăturile acestor insecte le-au dat mari bătăi de cap, mai multe persoane ajungând la Urgenţă în stare destul de gravă.  

Numai la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova în ultima perioadă au ajuns câteva zeci doljeni, mulţi dintre ei copii. Acolo unde a fost cazul, medicii din cadrul unităţii sanitare au intervenit şi au îndepărtat căpuşele, apoi au administrat tratamentul specific în astfel de situaţii. Netratate corect, înţepăturile pot cauza afecţiuni grave, cum ar fi boala Lyme, însă specialiştii spun că, deocamdată, anul acesta, în judeţul Dolj nu s-au înregistrat astfel de cazuri. „Au fost în permanenţă persoane care au ajuns la spital cu înţepături de căpuşe. În general, oamenii sunt destul de speriaţi atunci când descoperă aceste muşcături. Anul acesta nu au fost însă cazuri deosebite care să ne pună probleme”, a precizat dr. Constantin Ecobici, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

Boala Lyme transmisă prin înţepătura de căpuşe

Medicii insistă în continuare ca aceia care prezintă semnele unei muşcături de căpuşe să se prezinte totuşi la spital pentru a primi îngrijirile necesare. Chiar dacă nu orice muşcătură de căpuşă presupune contactarea bolii Lyme, cadrele medicale le recomandă doljenilor să fie prevăzători, pentru că, netratată, afecţiunea se poate agrava. Sfatul este ca în maximum 48 de ore de la înţepătură pacientul să se prezinte la doctor, întrucât, depistată mai repede, boala poate fi vindecată mai uşor. În schimb, diagnosticată târziu, afecţiunea poate aduce complicaţii, iar tratamentul este lung şi neplăcut. Boala Lyme afectează articulaţiile, inima şi poate conduce la afecţiuni neurologice.

Dacă pe piele sunt descoperite căpuşe, este foarte important, conform sfatului medicilor, ca pacientul să nu încerce să le scoată singur, deoarece, de foarte multe ori, rămân părţi din corpul acestora mult mai dificil de extras apoi. Pacientul trebuie să se prezinte de urgenţă la medic sau la serviciul de gardă, acolo unde se va îndepărta căpuşa, se va dezinfecta zona şi se va recomanda tratamentul profilactic.

Afecţiunea cu o mie de feţe

Într-un prim stadiu insfecţia se manifestă cu febră, erupţie cutanată, o răceală sau afecţiuni uşoare ale plămânilor. În etapa următoare, care poată să apară şi la câteva luni distanţă sau chiar la un an, boala atacă sistemul nervos şi se poate ajunge la paralizie.

Afecţiunea are însă multe simptome asemănătoare cu cele ale altor boli, motiv pentru care este şi greu de depistat, mai ales în situaţia în care cel muşcat de căpuşă nu şi-a dat seama de asta. De altfel, boala este greu de diagnosticat şi după efectuarea analizelor.

Împreună cu urticaria, persoana infectată poate avea simptome asemănătoare celor ale gripei, ca umflarea ganglionilor limfatici, oboseală, dureri de cap şi dureri musculare. Există însă şi cazuri în care maladia prezintă aceleaşi simptome ca şi scleroza multiplă sau boala Alzheimer. Specifice bolii sunt petele roşii pe piele, dar, uneori, este posibil ca acestea să nu apară. Nu degeaba Lyme este supranumită şi „boala cu 1.000 de feţe”.