Guvernul: Preşedintele dezinformează voit în privinţa alocărilor bugetare pentru apărare

0
413

Guvernul României consideră „inacceptabilă” ideea preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia Executivul ar fi trebuit să aloce bani armatei şi nu investiţiilor pe plan local şi susţine că acesta „dezinformează voit” în ceea ce priveşte alocările bugetare pentru Apărare. „Guvernul României a luat act de atacul lansat astăzi (n.r. – ieri) de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cu privire la alocările bugetare pentru Armată. Guvernul României consideră că este inacceptabilă ideea conform căreia investiţiile din plan local nu ar fi o prioritate pentru ţara noastră, dar şi că preşedintele dezinformează voit în ceea ce priveşte alocările bugetare pentru Apărare”, se arată într-un comunicat remis agenţiei Mediafax de biroul de presă al Palatului Victoria. În document se precizează că preşedintele României ar fi trebuit să salute creşterea constantă a bugetului Apărării, în ultimii doi ani, şi nu „să atace” Guvernul. „Alocările directe de la bugetul de stat pentru Ministerul Apărarii Naţionale au fost după cum urmează: 6629,845 mil. RON (1,27% din PIB) în 2010, 7255,293 mil. RON în 2011 (1,30% din PIB), 7293,13 mil. RON în 2012 (1,24% din PIB), 8161,599 mil. RON în 2013 (1,29% din PIB), 9779,489 mil. RON (1,47% din PIB) în 2014. După cum se poate observa, alocările de la bugetul de stat către Apărare au crescut constant în ultimii doi ani şi vor continua să crească”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că este iresponsabil să fie pompaţi bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală şi să nu fie alocate resurse suplimentare pentru armată, el arătând că nu e nici constituţional, nici moral să transferi securitatea ţării către SUA. Preşedintele a susţinut, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că „România trebuie să-şi revizuiască imediat politica de finanţare a armatei”. „Nu mai suntem în situaţia de criză din 2009-2010 şi poate că, decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală, mai bine punem la dispoziţia armatei resurse financiare pentru ca armata română să poată fi un partener viabil în NATO”, a continuat Traian Băsescu. Şeful statului a arătat că nu putem să spunem că suntem în NATO, dar să vină americanii să ne apere, pentru că noi nu avem resurse alocate. „Nu putem transfera, nici constituţional, nici moral, responsabilitatea securităţii naţionale a României către SUA. Avem şi noi partea noastră de responsabilitate, pe care trebuie să o gestionăm corect”, a subliniat preşedintele Băsescu. „Mi se pare iresponsabil să stabileşti prioritate alimentarea primarilor pentru campanie şi să nu te uiţi la armată”, a încheiat Băsescu.