Socialiştii francezi au destule dificultăţi la guvernare şi sondajele exprimă de mai multă vreme acest lucru. Au făcut-o şi alegerile municipale, dar şi cele europarlamentare din prima parte a acestui an. Creşterea economică după primele două trimestre este zero, contextul european, momentan agravat de embargoul Rusiei la produsele agroalimentare franceze, nu sună deloc avantajos. Într-un asemenea desen, nu puţini frondişti ai socialiştilor francezi şi-au făcut auzită vocea şi, mai nou, Montebourg, Duflot, Hamon şi Taubira, „banda celor patru”, care se credea indestructibilă, a încercat să joace tare în faţa premierului Manuel Valls. Arnaud Montebourg, ministrul Economiei, a atacat public politica economică a premierului Valls. După ce în urmă cu un an aceeaşi mitraliau în media împotriva politicii de austeritate, încât a fost nevoie de o chemare la ordine de către preşedintele Francois Hollande. În Franţa, premierul Manuel Valls nu este şi secretarul general al Partidului Socialist. Ceea ce nu l-a împiedicat să facă o mutare inspirată, curajoasă şi neaşteptată, prezentând preşedintelui Hollande, luni dimineaţă, demisia guvernului său după 147 de zile, cea mai efemeră existenţă cunoscută de un guvern de la începutul celei de-a V-a Republici. Scena politică franceză a fost luată prin surprindere, principalii tenori ai partidelor vorbind de un adevărat şoc. Partidul de opoziţie (UMP), încă nedezmeticit după o prelungită criză la vârf, a avut o reacţie de-a dreptul anemică. Oricum, se spune că Manuel Valls şi-a jucat viitorul politic, preşedintele Hollande desemnându-l să formeze şi noul guvern. Cu siguranţă, Montebourg, Hamon şi Taubira (ţinta favorită a dreptei) nu se vor regăsi în acest Cabinet. Dincolo de coteriile specifice, bisericuţele mai mult sau mai puţin coagulate, găştile trainice, un fost ministru socialist, Jack Lang, a vorbit pentru „Huffington Post” despre „loialitate, spirit de echipă şi reuşită colectivă”, reproşându-le lui Arnaud Montebourg şi Benoit Hamon „atitudinea sinucigaşă”, contrară „eticii stângii”. Fireşte, „adevărul” crud este greu de decriptat, dar din toată povestea socialiştilor francezi – cu ingredientele ei – vorbele lui Jack Lang rămân de luat în seamă şi de alţii, atât de aproape în atitudini de „banda celor patru”.
