Dragnea: Băsescu cere prin omul lui, Iohannis, să fie ajutat să-şi termine mandatul în 21-22 decembrie

0
264

Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat ieri, întrebat despre scrisoarea liderului PNL şi candidat al ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, în care se face referire la anularea HG 520 privind data alegerilor, că, în opinia sa, „Traian Băsescu nu a avut curaj să ceară în mod direct să fie ajutat să îşi termine mandatul în 21-22 decembrie şi a cerut-o prin omul lui, Iohannis”. „(…) Am fost informat despre ea (n.r. – despre scrisoare). (…) Încercăm să vedem care sunt motivaţiile adevărate, pentru că, pe fond, este o scrisoare neserioasă. Eu cred că Băsescu nu a avut curaj să ceară în mod direct să fie ajutat să îşi termine mandatul în 21-22 decembrie şi a cerut-o prin omul lui, Iohannis, pentru că, după alegerile din 16 noiembrie, dacă, şi cred că va câştiga Victor Ponta, pe Băsescu nu o să îl mai bage nimeni în seamă”, a arătat Dragnea. Acesta a explicat că „prevederile legale spun că alegerile se pot organiza nu mai devreme de luna precedentă lunii în care se încheie mandatul preşedintelui. Nu avem de gând să modificăm (hotărârea) pentru că sunt aceleaşi condiţii pentru oricare dintre candidaţii la prezidenţiale”. Chestionat cum comentează afirmaţiile lui Klaus Iohannis, care a invocat posibilitatea fraudării alegerilor, el a răspuns: „Deci, dacă facem alegerile în 2 şi 16 noiembrie, în mintea domnului Iohannis se pot frauda şi, dacă se fac în decembrie, nu se pot frauda…?”. La rândul său, şi premierul Victor Ponta, candidat la preşedinţie din partea Alianţei PSD-UNPR-PC, a spus că alegerile prezidenţiale sunt stabilite conform legii şi că nu ştie de ce Iohannis a făcut o solicitare de anulare a HG privind stabilirea datei acestora. „Săptămâna trecută, domnul Iohannis, în calitate de candidat la prezidenţiale, – înţeleg că ştia de săptămâna trecută acest lucru – mi-a cerut să nu mai facem alegeri prezidenţiale. Nu am înţeles, am prezentat public scrisoarea domniei sale, nu ştiu şi mi-e foarte greu să aflu ce vrea să spună prin a anula Hotărârea de Guvern prin care am stabilit data alegerilor”, a afirmat ieri, la Târgovişte, Ponta. „Se spune (în solicitarea lui Klaus Iohannhis – n.r.) să nu mai facem alegeri în noiembrie. Or, legea, care nu a fost modificată de foarte mult timp, o lege bună de altfel, legea privind alegerea preşedintelui României spune foarte clar: alegerile prezidenţiale se organizează în luna anterioară expirării mandatului. Mandatul domnului Băsescu, printr-o coincidenţă a istoriei, ca şi mandatul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, se termină pe 22 decembrie, deci luna anterioară este noiembrie. Hotărârea de Guvern prin care am stabilit data de 2 şi 16 noiembrie este dată demult şi, dacă îmi aduc bine aminte, am anunţat aceste date, 2 şi 16 noiembrie, împreună cu candidatul de atunci al PNL, domnul Antonescu. Faptul că domnul Antonescu nu mai e candidat, e domnul Iohannis, nu cred că schimbă cu nimic datele problemei”, a concluzionat premierul.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a explicat, ieri, că a contestat întregul pachet privind alegerile prezidenţiale, atât Ordonanţa 45 cât şi HG 520 – care stabileşte data scrutinului, – dar Guvernul poate emite o nouă HG pe baza vechii legislaţii, fixând aceleaşi date, de 2 şi 16 noiembrie. Iohannis a precizat că scopul pentru care a contestat atât OUG 45, cât şi HG 520, şi a cerut anularea lor este acela că respectivele acte normative crează un avantaj pentru premierul Victor Ponta, candidat la prezidenţiale, nefiind interesat de schimbarea datei alegerilor prezidenţiale. Iohannis anunţa pe 5 august că a dat în judecată Guvernul, pentru anularea Ordonanţei 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, în sensul că schimbă un articol din lege, introducând posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, ceea ce încurajează votul multiplu şi poate da naştere unor fraude.